Gigacaloria (apa caldă și căldura) rămâne în subiect ”fierbinte” în administrația locală din Ploiești.
Subvenția pe care ploieștenii o primeau la gigacalorie nu a mai fost prelungită la expirare, pentru lunile de vară-toamnă, subvenție care s-ar fi aplicat la apa caldă.
În schimb, autoritățile au spus că subvenția la gigacalorie va fi reintrodusă în sezonul rece, când facturile ploieștenilor racordați la termoficarea publică vor fi mult mai mari.
Primarul ales, Mihai Polițeanu, sugerase în urmă cu câteva luni că subvenția iarna aceasta ar putea fi mult mai mică.
”Subvenția pentru căldură în Ploiești, pe departe cea mai mare din țară, este o mare minciună generată de populism și lașitatea politicienilor. Ea nu a fost plătită pentru că Primăria Ploiești nu are atâția bani și nu o poate susține la nivelul actual. Ne-am încălzit pe datorie în ultimii cinci ani, datorie pe care tot noi trebuie să o plătim. Trebuie să ieșim din minciună, altfel sistemul de termoficare în Ploiești va intra în colaps!”, a fost mesajul lui Polițeanu.
Primarul în funcție, Andrei Volosevici, i-a solicitat public lui Polițeanu joi, 12 septembrie 2024, să propună valoarea maximă a subvenției la energie termică pe care dorește să o aibă ploieștenii în viitorul sezon de iarnă, care începe la 1 octombrie.
“În funcție de răspunsul domnului Mihai Polițeanu, primarul ales al municipiului
Ploiești, vom şti cu ce propunere venim în Consiliul Local, în ședința ordinară de lucru din luna septembrie”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
În sezonul trecut, tariful gigacaloriei a fost, la Ploiești, de 720 lei, inclusiv TVA, în timp ce populația plătea 222 lei, inclusiv TVA, diferența reprezentând subvenția care trebuia acoperită din bugetul local.