Bulevardul Independenței din Ploiești se închide din nou pentru lucrări. Anunțul a fost făcut de primăria Ploiești într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, urmează să fie reabilitat tronsonul de bulevard cuprins între strada Maramureș și strada Gheorghe Lazăr.
”Astfel, se va închide circulația pe sensul de mers Sud – Centru, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul, din dreptul Muzeului de Artă, până la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr (capătul blocului, fără a se bloca intersecția), doar pe partea cu muzeul, lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu stația de la Poșta Mare.
În cea de-a doua etapă, se va închide circulația pe sensul de mers Centru – Sud, pe partea cu Colegiul Național “Mihai Viteazul”, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul (din dreptul scuarului), până la trecerea de pietoni din Piața Victoriei (Poșta Mare), lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu Muzeul de Artă.
Organizarea de șantier se va realiza în zona parcării ce deservește Colegiul Național Mihai Viteazul (str. Maramureș).”, se arată în comunicat.
Potrivit municipalității, lucrările vor fi demarate după încheierea examenului de Bacalaureat, urmând ca data exactă să fie stabilită de către Direcția Tehnic Investiții, Serviciul Investiții și Reparații Drumuri împreună cu constructorul.
”Constructorul, SC Asocierea Omega Star Sistems SRL (lider de asociere) & Terra Strade Total Construct SRL (asociat) & Oly Company Holding AG SRL (asociat), va asigura semnalizarea rutieră aferentă. Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri, iar S.C. T.C.E. S.A. va răspunde de planificarea transportului public.”, se mai arată în comunicat.