fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Ploieștiul fără apă caldă. Cum au ratat pe șest ADI Termo și CJ Prahova rezolvarea crizei

Citește Și

- Reclamă -
*O lună și o săptămână au trecut de când ploieștenii racordați la sistemul centralizat au rămas fără apă caldă. 
*În timp ce copiii din Ploiești se pregătesc de școală la lighean, reprezentanții Consiliului Județean Prahova din AGA își permit să nu participe la sedințele ADI Termo (structură pe care o controlează) pentru rezolvarea crizei. 
*Comportamentul în sine este revoltător pentru oamenii care n-au apă caldă de mai bine de o lună. De-a dreptul haluncinant este însă faptul că CJ Prahova și ADI Termo au avut soluția la îndemână încă dinaintea opririi apei calde. N-au făcut absolut nimic.
Date de background

Pentru a avea tabloul complet al modului în care funcționează serviciul de termie, trebuie specificate următoarele aspecte esențiale:

*CET Brazi, unde se află cazanele, este în proprietatea Consiliului Județean Prahova. Tot în proprietatea CJ Prahova se află și rețeaua primară de distribuție.

- Reclamă -

*Municipalitatea Ploiești are în patrimoniu doar rețeaua secundară, adică țevile începând de la intrarea în oraș și punctele termice.

*Pentru că CJ Prahova gestionează producerea agentului termic, iar Ploieștiul este beneficiarul, cele două autoriotăți locale au creat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova. În Adunarea Generală a ADI, Ploieștiul are trei reprezentanți, iar Consiliul Județean, patru.

ADI Termo este controlată de CJ Prahova, președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, având și calitatea de președinte al ADI.

- Reclamă -

*Prin intermediul ADI Termo, a fost semnat contractul cu noul operator, denumit Termoficare Prahova SA, intrat în vigoare în luna mai.

Apă caldă doar două luni și jumătate. Decizia a pus Ploieștiul pe jar

Operatorul desemnat prin licitație să preia serviciul de furnizare a termiei, firma Termoficare Prahova SA, a luat decizia de sistare a apei calde din considerente tehnice. Specialiștii Termoficare Prahova SA au ajuns la concluzia că sursa care producea agentul termic până la 1 august, Cazanul de apă fierbinte 2, trebuie reparat urgent și trecut apoi prin procedura de avizare ISCIR, care expiră la finalul anului.

Decizia a generat discuții interminabile și controverse despre care Ziarul Incomod a relatat, la momentul respectiv.

În tot acest hățiș al declarațiilor și al încercărilor de a arunca problema în curtea Primăriei Ploiești (primarul Andrei Volosevici chiar a declarat că este o tentativă de a-i afecta imaginea), soluția cea mai la îndemână pentru furnizarea apei calde pe perioada reparațiilor la cazane a fost ignorată.

- Reclamă -

Turbina care nu încălzește nimic

La CET Brazi, unde proprietar este Consiliul Județean Prahova, se află o turbină pe gaz. Care poate fi pusă în funcțiune rapid, după informațiile lansate în spațiul public atât de reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, de cei ai Primăriei Ploiești, dar și de specialiștii Termoficare Prahova SA.

Turbina a fost adusă de fostul operator Veolia și poate asigura apa caldă pentru Ploiești. Nu și căldura – pentru agentul termic din calorifere fiind necesară o putere mult mai mare generată doar de CAF-uri. Dar, până la finalizarea lucrărilor, turbina ar fi putut asigura lejer necesarul de apă pe timp de vară-toamnă.

De ce nu a fost folosită această sursă? Pentru că CJ Prahova și ADI Termo, structura controlată de CJ, nu au mișcat nimic în acest sens.

Dovada o reprezintă poziția operatorului Termoficare Prahova SA, care a adus în discuție problematica turbinei, de mai multe ori, încă înainte de oprirea apei calde!

Iată ce spune directorul general al firmei Termoficare Prahova SA:

„Vizavi de turbină, noi am pus această problemă, printre altele, în cadrul ședinței din 6 iulie, ca variantă. Au participat persoane din ADI dar și din alte structuri. Atunci s-a discutat și despre CAF-uri și despre această turbină, dar și alte probleme. La nivel formal, nu-mi amintesc exact când am trimis o solicitare pentru utilizarea acestei turbine, a fost, în orice caz, între 20 și 25 iulie. Nu am primit niciun răspuns, nici până în ziua de astăzi.

Predarea respectivei turbine ține de fostul operator și ADI, presupun că există o documentație în acest sens, însă noi aveam nevoie de o expertiză tehnică organizată de ADI. Planul era ca această turbină să fie pusă în funcțiune pentru 72 de ore și dacă nu existau probleme, să putem furniza apa caldă.

Dovada cea mai clară că noi am prezentat această soluție o reprezintă faptul că am aplicat pentru licență pentru furnizarea de energie termică prin CAF 2, dar și cogenerare prin turbină.

Nu am primit niciun răspuns de la ADI Termo în ceea ce privește folosirea turbinei”, a declarat Mihai Savin.

Concluzia acestui adevărat dezastru este că responsabili sunt proprietarul CET Brazi, Consiliul Județean adică, și ADI Termo Prahova, structură controlată tot de CJ. Oamenii sunt bine-mersi, dar nicicând la post când vine vorba să răspundă pentru ce (nu) au făcut. Nici când ploieștenii s-au adunat în fața Casei Albe și au cerut apă caldă, nici când Primăria Ploiești a convocat ședințe AGA în cadrul ADI! Din trei convocări, reprezentanții CJ Prahova n-au participat la niciuna.

Reamintim că AGA ADI Termo are șapte membri, trei din partea Primăriei Ploiești (primarul și viceprimarii – toți ploieșteni) și patru din partea CJ Prahova.

După înființarea ADI Termo, director a fost desemnat Horia Tiseanu, fost primar al orașului Câmpina.

A rămas celebru, după o replică dată primarului Andrei Volosevici, în prima zi fără apă caldă, când a fost sunat de acesta: „Nu știu dacă e apă caldă, eu sunt din Câmpina!”

A fost demis între timp, dar omul a sintetizat perfect situația din ADI Termo și modul în care reprezentanții CJ Prahova și-au îndeplinit obligațiile față de ploieșteni.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut