Termo Ploiești, operatorul public de furnizare a agentului termic în Ploiești, a anunțat că apa caldă va fi oprită în tot orașului începând din a ceastă noapte până marți seară, 4 iulie, din cauza unor lucrări.
Potrivit unui comunicat remis de societate, este vorba despre lucrări de mentenanță la circuitul de termoficare internă din incinta CET Brazi, pentru care alimentarea cu apă caldă va fi oprită în intervalul orar 03.00-19.00.
„Manevrele pregătitoare acestei lucrări vor începe de la ora 02:00 în dimineata zilei de 4 iulie 2023, urmând ca începând cu ora 03:00 furnizarea de apă caldă să fie sistată în totalitate pe întreg parcursul derulării lucrărilor. TERMO Ploiești va face tot posibilul să reducă la maxim timpul de intervenție și reluarea în cel mai scurt timp a furnizării apei calde.
Necesitatea acestei lucrări este una fundamentală, mai ales luând în considerare faptul că astfel de lucrări nu au mai fost efectuate de mai bine de 20 de ani. Scopul principal al TERMO Ploiești este de a reduce la minim riscurile de întrerupere a agentului termic în perioada sezonului de iarna 2023-2024.
Vă informăm că TERMO Ploiești va efectua următoarele lucrări pe circuitul de termoficare din incinta CET Brazi:
Inlocuire vană circuit termoficare ieșire cazan apă fierbinte nr. 2 ( CAF 2) – Dn 800Pn 25;
Revizie vană termoficare M 150, Dn 800Pn 25;
Revizie vană abur intrare în boiler baza nr. 2 de 55 Gcal /h – Dn 500Pn 25;
Revizie acționare vană abur ieșire TA 4, Dn 500Pn 25.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!„, se mai arată în comunicatul remis de Termo Ploiești.