PNL dă un semnal de deschidere față de alte partide de dreapta, în contextul apropierii alegerilor parlamentare și prezidențiale.
Alexandru Muraru, vicepreședinte PNL, a declarat la RFI că partidul ar putea face un anunț mai clar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale.
Mai mult decât atât, Alexandru Muraru îi critică dur pe colegii de coaliție de la PSD.
”Funcția de președinte al României trebuie protejată de a nu fi confiscată de un pesedist, în primul rând (…). Dorința celor mai mulți dintre colegii mei din Biroul Politic Național este de a face o coaliție de dreapta, de a vedea care este rezultatul alegerilor la 1 decembrie”, spune Muraru, potrivit rfi.fr.
Acesta este de părere că ”PSD face acest joc de a te îmbrățișa cu forța și de a te îmbrățișa prin sugrumare, de a spune în fiecare zi că va continua o coaliție PNL-PSD, pentru a demobiliza electoratul PNL”.
Deputatul a mai explicat faptul că, între turul I și turul II, PNL ar putea fi pus în situația de a anunța o alianță de dreapta.
”Este foarte clar că în momentul în care PNL și PSD își vor duce cel mai probabil candidații în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în cele două săptămâni care se scurg între turul I și turul II și mai ales în ultima săptămână, adică între alegerile parlamentare și prezidențiale, PNL va fi pus în această postură și situație de a anunța cel mai probabil o alianță de dreapta, cu partidele de dreapta, care sigur, vor trebui să mobilizeze și ele electoratul, pentru a susține candidatul PNL în turul al doilea al alegerilor prezidențiale”.