Un agent de la Poliția Rutieră Giurgiu a întocmit un raport în care a solicitat „repartizarea” unui porc de Crăciun, conform documentului obținut de G4Media.ro. În solicitare, bărbatul invocă Ordonanța numărul 114/2018, cunoscuta drept ”Ordonanța lăcomiei”, promovată de Liviu Dragnea, prin care se impuneau taxe pentru bănci și companiile din energie.

Agentul le solicită superiorilor să ia în calcul vechimea sa de 4 ani și să-i repartizeze un porc de 160 de kilograme. Tânărul a fost victima glumelor unor colegi mai în vârstă, care i-ar fi spus că așa au procedat și ei în anii anteriori, au precizat sursele citate.

Într-un răspuns pentru redacția G4Media.ro, Poliția Giurgiu a precizat că s-a declanșat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor și a măsurilor care se impun.

Punctul de vedere al Poliției Giurgiu: „Având în vedere apariția în spațiul public a unui raport întocmit de către un agent de poliție din cadrul IPJ Giurgiu, va comunicam faptul că au fost dispuse verificări cu privire la aceste aspecte, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale. Totodata, facem precizarea ca nu exista nicio prevedere legală în acest sens”.

Sursă foto g4media.ro.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here