fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Polițist ploieștean prins băut la volan-EXCLUSIV

Citește Și

- Reclamă -

alcooltest - Ziarul INCOMODUn polițist din Ploiești, de la secția nr. 4, a fost prins de colegii săi de la rutieră în timp ce conducea o mașină sub influența băuturilor alcoolice. Polițistul, potrivit surselor noastre, se numește Bogdan Chiș și lucrează la secția 4 din Ploiești, acesta fiind oprit de cei de la Rutieră în noaptea de 23 spre 24 martie pe Centura de Est a Ploieștiului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,96mg/l, informația fiind obținută pe surse în lipsa unor detalii oficiale pe care Poliția nu vrea să și le asume. De asemeni, cazul nu a fost mediatizat.

Reprezentanții Poliției Prahova au confirmat informațiile Incomod. De-abia astăzi am primit răspuns la solicitarea trimisă ieri. După 24 de ore Poliția a precizat doar că ”în cauză s-a constituit dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.336 alin.l cod penal. Totodată, conducerea inspectoratului a dispus declanşarea cercetării prealabile disciplinare faţă de persoana la care aţi făcut referire, având în vedere că aceasta, chiar dacă se afla în timpul liber, are calitatea de agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.”.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut