fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Polițist reținut de DIICOT. Vezi cine este polițistul și ce acuzații i-au adus procurorii DIICOT

Citește Și

- Reclamă -
Un polițist din județul Timiș a fost reținut, marți, de procurorii DIICOT Timișoara, pentru luare de mită și trafic de influență, fiind acuzat că a solicitat sume de bani promițând că va interveni în dosare penale în care era delegat de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, polițistul angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș se numește Adrian Sav. Agentul a fost reținut, marți, de procurorii DIICOT Timișoara pentru luare de mită și trafic de influență.

Polițistul ar fi solicitat sume de bani unor persoane, promițând că va putea interveni în dosare penale în care era delegat de DIICOT.

- Reclamă -

Inițial, Adrian Sava ar fi cerut suma de 10.000 de euro, iar apoi a primit, în două tranșe, 1.000 de euro și 4.000 de euro.

”Prin ordonanța din data de 05.06.2018 procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpatului SAV ADRIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

– favorizarea făptuitorului, prev. de art.269 alin.1 C.p.;

- Reclamă -

– divulgarea de informații nepublice, prev. de art.304 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p.;

– luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.p. rap. la art.6 şi art.7 lit.c) din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.p.;

toate cu aplic. art.38 alin.1 C.p.

În fapt, din cercetările întreprinse au rezultat indicii temeinice că, inculpatul, polițist în cadrul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigații Criminale (până în toamna anului 2017), în prezent la I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, este afiliat unor grupări infracționale ce acționează pe raza Mun.Timișoara, rolul acestuia fiind acela de a sprijini activitatea infracțională a respectivelor grupări, prin oferirea de informații legate de eventualele anchete care îi vizează sau de date nepublice, care pot constitui veritabile ”ponturi” pentru derularea cu succes a activităților infracționale.

Astfel, activitatea inculpatului de sprijinire a activităților infracționale pe care ar fi trebuit, prin prisma funcției deținute, să le combată, s-a circumscris cel puțin următoarelor modalități:

- Reclamă -

– avertizarea infractorilor cu privire la eventualele anchete care îi vizau.

Una dintre grupările avertizate de inculpat cu privire la faptul că membrii acesteia sunt monitorizați de D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara a fost gruparea cercetată într -un dosar penal privind cea mai amplă grupare infracțională de spărgători de lux, ce opera atât la nivelul jud.Timiș, Arad și Caraș-Severin, cât și la nivelul altor județe din țară, specializată în comiterea de furturi la ”pont” din locuințe și spații comerciale.

De asemenea, în luna iunie 2017, inculpatul i-a avertizat pe membrii grupării că la data de 21.06 urmau să aibă loc percheziții domiciliare, informație care le-a permis membrilor grupului să fugă, cu consecința îngreunării tragerii acestora la răspundere penală.

– furnizarea de informații din dosarele instrumentate, cu referire la existența unor sume de bani sau bunuri valorificabile de către diferite persoane sau în anumite locații, care puteau constitui veritabile ”ponturi” pentru gruparea infracțională, în vederea organizării unor spargeri ulterioare.

Inculpatul, în calitate de polițist în cadrul I.P.J. Timiș, avea acces la majoritatea dosarelor instrumentate la nivelul serviciilor unde a activat (S.I.C., respectiv S.I.C.E.), poziție din care obținea diferite informații din respectivele dosare, cu referire la existența în anumite locații a unor sume de bani sau bunuri valorificabile, informații pe care le divulga către apropiații din mediul infracțional local.

În schimbul acestor informații, inculpatul solicita un procent de până la 30% din sumele obținute în urma derulării unor spargeri în locațiile indicate.

– verificarea în bazele de date ale poliției, la solicitarea infractorilor, a diferitor date legate de domiciliul unor persoane, proprietarii unor autoturisme etc., informațiile astfel furnizate facilitându-le membrilor grupării stabilirea cu precizie a locațiilor unde intenționau să dea anumite spargeri.

Frecvența cu care inculpatul furniza astfel de date nepublice era săptămânală, în schimbul acestor servicii el primind constant diferite sume de bani.

Inculpatul urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Suportul tehnic a fost asigurat de catre Directia Generala Anticoruptie.”, anunță DIICOT.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut