fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Polițiștii locali au sancționat consumul de alcool în locuri publice și căruțașii

Citește Și

- Reclamă -

Poliția Locală Ploiești prin Serviciul Ordine Publică a desfășurat în cursul nopții trecute și în prima parte a zilei de joi, 14.07.2016, acțiuni ce au vizat respectarea ordinii și liniștii publice, depistarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală care nu respectă traseele stabilite de municipalitate, prevenirea faptelor de murdărire a domeniului public, precum și împiedicarea săvârșirii de fapte antisociale.

Astfel, activitățile de patrulare au avut loc în cartierele Vest, 9 Mai, Malu Roșu, Nord, Mihai Bravu și Dorobanțu, în zonele intens circulate, în locul de agrement de la Sala Sporturilor Olimpia, în parcul dentrologic Mihai Viteazul și pe axa nord-sud a municipiului.

- Reclamă -

Faptele contravenționale depistate de polițiștii locali au constat în consum de alcool în locuri publice, deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală pe alte trasee decât cele stabilite de municipalitate, abandobarea deșeurilor menajere pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate.

În consecință, polițiștii locali au sancționat contravențional 17 persoane, cu  amenzi în valoare totală de 3440 lei – în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a H.C.L. nr. 228/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului și a H.C.L. nr. 444/2011 privind circulația atelajelor pe drumurile publice, fiind legitimate și un număr de 93 de persoane.

Astfel de acțiuni au loc periodic pe raza municipiului Ploiești în vederea respectării normelor de conviețuire socială.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut