Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

Postul de director al CSM Ploiești, scos la concurs

Citește Și

- Reclamă -

Primăria Ploiești a scos la concurs postul de director al Clubului Sportiv Municipal – CSM Ploiești.

Municipalitatea a postat anunțul privind organizarea concursului în vederea ocupării postului pe portalul național posturi.gov.ro.

Postul de director general al CSM Ploiești este ocupat la ora actuală de Daniel Burghelea, pensionar MAI numit în funcție de primarul Andrei Volosevici.

Anunțul precizează condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a se înscrie la concurs. Postul este destinat unei persoane cu:

  • studii universitare de licență absolvite cu diploma de licență sau echivalentă, respectiv superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.57 alin.(2) din Legea nr.199/2023;
  • vechime în specialitatea studiilor: minim 5 ani, conf. H.C.L. nr.439/2022;
  • cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu, dovedite prin cursuri de perfecţionare/specializare sau foaia matricolă în care se dovedeşte cunoştinţele I.T..

„PRIMǍRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI organizează CONCURS în zilele de 13.08.2024, ora 10.00 proba scrisă şi 21.08.2024, ora 11.00 interviul pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului de conducere de natură contractuală vacant de director la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, cu durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, conform Hotărârii Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare şi art.VII alin.(1) lit.,,b” din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare”, menționează anunțul Primăriei Ploiești.

- Reclamă -
spot_img
inchiriere apartamente in regim hotelier ploiesti
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ce cote au la o casă de pariuri candidații la alegerile prezidențiale din România -FOTO

În pragul alegerilor prezidențiale casele de pariuri pregătesc cotele pentru candidați.Una dintre ele deja a lansat o ofertă,...