A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi tot, s-ar povesti. În anul de grație 2015, într-un orășel numit Ploiești de care au auzit până și americanii. Piloții americani, după cum ne spune istoria.
Ei bine dragii moșului, se apropia Crăciunul mai repede decât un inspector ANAF care intră într-un butic. Ploieștenii, ca orice iubitori de frumos și de sărbători așteptau cu sufletul la gură să vadă ce le-a pregătit onorata conducere a burgului. Numai că Zmeul cel Rău și negru și-a băgat codița, și pentru Ploiești nu s-au mai găsit bani de luminițe. Din păcate Harap Alb era la un stagiu de alergat Spâni prin Spania, Prâslea cel Voinic vindea mere de aur în Bora Bora, iar Greuceanu se angajase la o multinațională prin București. Așa că niciun erou nu a apărut călare pe-un cal alb cu aripioare ca să salveze Crăciunul. Între timp, în Palatul Gri din centrul orașului, vicevoievodul cu atribuții de voievod transmitea mesaje pline de pioșenie încercând să calmeze mulțimea nervoasă. ”Lumina vine din suflet, nu din beculețe”, ar fi zis acesta. Normal că asemenea vorbe nici Muma Pădurii nu putea să le scoată. Pur și simplu, nu te poți pune cu poporul nervos. Care după ce că e nervos, mai e lăsat și în întuneric de sărbători de parcă ar fi nație do hobbiți care lucrează în minele de sare ale Căpcăunului.
Și uite-așa, în timp ce în alte orașe din regat se aprind luminițe de sărbători, în orașul aurului negru a rămas doar negrul. Asta dacă nu găsește cineva vreo soluție să nu fim nevoiți să emigrăm sau să ne rugăm la extratereștrii să ne împrumute niște OZN-uri.
Oricum, pe la colțurile palatului se zvonește că se cam schimbă voievodul. Iar la anul se fac turniruri pentru alegera unuia nou. Prin urmare la anul vom avea o altă poveste de Crăciun.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
