fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Povestea Penitenciarului Ploiești. Cum a ajuns de la „Polițieneasca temniță”, cum i se spunea în trecut, la închisoarea de la ora actuală

Citește Și

- Reclamă -

Înainte de 1880, i se spunea „Polițieneasca temniță”, astăzi este cunoscută drept „Penitenciarul Ploiești”, închisoare aflată pe strada Rudului din municipiu. Vă prezentăm mai jos istoria Penitenciarului, cum a ajuns la structura actuală și ce fel de deținuți au fost aduși de-a lungul timpul la închisoarea din Ploiești.

Prin reorganizarea din motive pur politice a sistemului penitenciar din România, în anul 1977, luna august,  Penitenciarul Ploieşti a fost desfiinţat, şi reînfiinţat în  la data de 14.09.1994 prin Ordinul  Ministerului Justiţiei nr.644/C , având ca obiectiv crearea de spaţii de cazare pentru circa 500 deţinuţi care au afaceri judiciare la instanţele din judeţul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti.
Activitatea efectivă a penitenciarului a început în septembrie 1996 când au sosit primele persoane private de libertate pentru custodiere în celulele penitenciarului şi a fost dat în folosinţă blocul alimentar.
Penitenciarul Ploieşti este dispus pe o suprafaţã de 5155 m.p., având 7 corpuri de clãdire din care 1 corp este destinat deţinerii persoanelor private de libertate, celelalte servind pentru: preparare hranã deţinuți, magazii, ateliere, club deţinuţi, birouri personal penitenciar.
„Să răsfoim puțin istoria acestui edificiu. Mai întâi, trebuie să spunem că, foarte curand el a încetat să mai fie situat la marginea vetrei orașului. O serie de locuitori, mai ales nou veniți în oraș s-au apucat de grădinarie, profesionalizându-se și punând grădini în partea de vest a „Câmpului Pușcăriei”. Pe la 1860, gospodăriile lor se înșirau paralel cu Calea Rudului și începuseră să fie numite ulița grădinarilor. Dar schimbarea cea mare a venit după 1870 cand s-a hotărat construirea Bulevardului și mai ales dupa 1872, când s-a stabilit definitiv traseul acestuia. Prețul terenului a explodat, crescând de 9-10 ori.
Într-un singur deceniu, Câmpul Pușcăriei a dispărut: s-a creat Bulevardul cu grădinile lui, s-au tăiat aproximativ 15 străzi (imediat pietruite, pavate) s-au ridicat zeci de case, de gospodării, majoritatea lor, ale unor oameni înstăriți.
Înainte de 1880, „Polițieneasca temniță”, cum se numise până atunci, a devenit „Penitenciarul Ploiești”, dar ploieștenii, și înainte și după aceea, i-au zis, familiar, „Pușcăria” sau, mai simplu, „Pe Rudului”. Edificiul nu mai era  demult periferic,  ci era acum înconjurat de locuințe  și gospodării. Au mai apărut probleme cu locatarii din jur, ba au mai apărut și plângeri și chiar și cereri de mutare. Primaria s-a ținut însă tare.
A răspuns solicitanților ca închisoarea este cea mai veche clădire din zona și că ei, când și-au construit casele acolo știau de vecinătatea ei. Li se mai explică și că instituția este absolut necesară orașului și județului, și că primaria nu mai poate face altă investiție.
Dacă  la început, închisoarea a avut doar caracter de „arest preventiv”, după 1880 au început să fie detinuți aici  și  cei condamnati la pedepse ușoare (sub un an).
În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, devenind foarte aglomerată, a fost nevoie să fie extinsă, înăuntrul aceleiași incinte. Cu această ocazie, ea a fost complet renovată, modernizata și redotată, iar conducerea a manifestat o deosebită grijă pentru păstrarea curățeniei. Așa se face că atunci când orașul a fost vizitat de scriitorul și omul politic francez André Bellesort, i-a fost prezentată și această clădire (alaturi de Liceul „Sfinții Petru si Pavel”), deși prin 1904, Ploieștii aveau destule edificii publice. Călătorul, care vizitase mai inainte și Doftana, și-a arătat admirația (putin invidioasă), față de închisorile noastre și a trebuit să recunoască  faptul că ele sunt semn de umanitate.
Penitenciarul din Ploiesti nu a fost niciodată o  închisoare militară. Când armata română a jucat un rol represiv, ea și-a depus în alte părți suspecții și acuzații, pe timpul instrucției.
Astfel, în anul 1870, când armata a înăbușit mișcarea antidinastică ce a fost condusă de Candiano Popescu, capii răzmeriței au fost închiși în cazarma dorobanților din Str. Buna Vestire și de-acolo au fost trimiși la Târgoviște. Ceilalți, vreo 300, au fost înghesuiți în Hanul Călugărului, rechiziționat, unde li s-a făcut instrucția (bătaie „la cataramă”), până când au fost puși în libertate. La fel s-au petrecut lucrurile și in 1907, cand cei câțiva tărani arestați de armata au fost duși la cazarma Regimentului 4 Roșiori.
În timpul ocupației germane 1916-1918, închisoarea a fost preluată de poliția militară germană. Aici au fost îngrămădiți toti cei arestați de ocupanți care erau buni de muncă și vreo 200 de prizonieri români care erau duși zilnic sub pază să lucreze la refacerea rafinăriilor.
Închisoarea ploieșteană  a „găzduit” și detinuți politici. A trecut pe aici și Ștefan Gheorghiu, dar răul tratament îndurat în pușcaria ploieșteană  l-a îmbolnăvit și i-a cauzat moartea.
La 1 august 1943, penitenciarul a fost grav avariat de bombardamentul aerian.  Cu acea ocazie, au murit câțiva detinuți încuiati în celulele lor, printre ei și o luptătoare antifascistă, Elena Pavel. După bombardare, o vreme penitenciarul nu a funcționat, reparațile începute mergând greu din cauza lipsei de materiale  și forță de muncă. Dupa 6 martie 1945, când la conducerea Ministerului de Interne a venit Teohari Georgescu, care a numit  în fruntea poliției  și siguranței din fiecare județ  activiști comuniști, lucrările au fost grăbite  și  în 1946, edificiul, care tocmai împlinea un secol, a fost dat din nou în folosință. Alături de detinuții de drept comun, și lideri ai partidelor democratice de opoziție erau arestați  pe o săptămână sau două, pentru intimidare, și  aduși aici. Atunci, îndemnat de prof. Lazăr Dinulescu și colegul lui Costel Ticu-Dumitrescu, autorul acestor rânduri a intrat pentru prima dată în acest edificiu pentru a-l vizita pe profesorul Virgil Serbănescu, fostul director al liceului, adus la „vorbitor”. În 1950 și 1952, când securitatea a făcut ridicări masive de fruntași politici ai vechiului regim, aici au fost înghesuiți zeci de oameni, până când s-a făcut triajul lor, la „canal” sau în temnițele comuniste. De aici a fost pornit acel mare om care a fost Dumitru Munteanu Râmnic la Sighet, unde a rezistat cinci săptămâni și nu i se știe nici acum locul mormântului. Dupa încă un deceniu și jumatate regimul comunist a desființat penitenciarul și a oferit edificiul G.I.G.C.L. (o regie a primăriei pentru gospodărire comunală).”

Sursa: anp.gov.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – George Ionescu: ”Pentru binele prahovenilor, Dumitrescu și gașca trebuie să plece!”

Deputatul George Ionescu, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a acordat un interviuiarul...
Sari la conținut