fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Povestea șpăgii de la UPG. Cum au dat studenții două examene într-o singură zi

Citește Și

- Reclamă -

Istoria șpăgii de la UPG, când un profesor de matematică a fost prins luni, 5 septembrie, în flagrant a început de fapt vineri, 2 septembrie, când studenții din anul I care trebuiau să dea restanța din prima sesiune și-au ales un reprezentant care să discute cu profesorul care cerea bani pentru promovare. Aceștia au făcut chiar o listă cu numele, suma dată și semnătura. Sâmbătă, reprezentantul lor s-a întâlnit cu profesorul și, după o discuție pe o bancă din campusul UPG, au mers într-o ală unde acestuia i s-au prezentat listele cu cei care dăduseră bani. Erau mai multe liste deoarece acestea s-au făcut pe grupe.

Profesorul s-ar fi exprimat astfel la vederea listelor: ”Vai, cum ați reușit voi așa micuți să strângeți o sumă așa mare”. Banii urmau să fie dați după examenul de luni. Profesorul i-a dat reprezentantului studenților rezolvările care au fot fotografiate de studenții care așteptau afară. Numai că luni, problemele date de profesor aveau alte cifre decât cele care s-ar fi potrivit cu rezolvările. Chiar și așa, studenții au scris pe foile de examen rezolvările primite sâmbătă. După examen și după corectură, profesorul le-a dat studenților rezolvările corecte și i-a mai băgat o dată în examen.

- Reclamă -

După aceea a corectat noile lucrări și le-a pus notele în carnet. Numai că după ce a luat banii, probabil pentru a-și arăta supremația în fața bobocilor de anul i i-a băgat în sală pentru ”o testare”. Moment în care a fost luat de procurorii de pe lângă Tribunalul Prahova. Banii dați de studenți s-au găsit o parte în portofelul său, iar o parte într-un plic pe care scria numărul unei grupe. Profesorul a motivat prezența banilor spunând că i-a scos de la CEC în dimineața zilei respective, iar plicul l-a găsit pe holurile facultății și l-a folosit să pună o parte din bani.

Profesorul se numește Mureșan Alexe Călin, profesor de matematică din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, și a fost prins de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu 17.150 lei șpagă primită de la studenți. În prezent acesta este arestat la domiciliu.

Iată ce spun procurorii de pe lângă Tribunalul Prahova despre acest caz:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut