Ion Diaconu, în vârstă de 48 ani, un deținut de la Penitenciarul Ploiești, spune că a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru tâlhărie, deși a furat doar trei găleți, într-un moment în care nici nu și-a dat seama ce face, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul povestește că era în Chițorani cu un prieten și că împreună au vrut să meargă în vizită la un alt bărbat, dar nu mai știau cum să ajungă la casa acestuia. S-au gândit să întrebe oamenii din sat dacă știu unde locuiește prietenul lor și au intrat într-o curte să vadă dacă este cineva acasă. Inițial nu le-a răspuns nimeni, dar cei doi au continuat să stea în curtea respectivă și să se uite, din curiozitate, ce bunuri avea omul respectiv. Ion Diaconu spune că niciun moment nu au vrut să fure ceva dar, din cauza alcoolului, nu și-au dat seama ce fac. Între timp, proprietarul a ieșit din casă și s-a luat la ceartă cu cei doi bărbați care îi scotoceau prin curte. Ion povestește că s-au enervat și că l-au “calmat” pe proprietar, dându-i două palme peste față. Enervați că omul țipa la ei că au venit la furat, au dat dovadă de inconștiență și dintr-o “ambiție” prietenul lui Ion a vărsat apa din trei găleți pe care le-au și furat din curte când au plecat.

Proprietarul i-a reclamat însă la poliție pentru tâlhărie și și-a scos certificat medico-legal pentru palmele primite în care erau trecute 5-6 zile de îngrijiri medicale. A doua zi, duminică, Ion a vrut să meargă la Biserică, explicând că de fapt este o persoană credincioasă, dar până să intre în lăcașul de cult a fost oprit de polițiștii care îl căutau. Poliția a mers și acasă la prietenul său, unde au fost găsite cele trei găleți furate, iar în urma procesului ambii bărbați au fost condamnați la șapte ani de închisoare, cu executare, pentru tâlhărie.

“Am avut parte de o anchetare ciudată, procuroarea a fost nemiloasă cu noi, ne-a dat minimul de pedeapsă pentru tâlhărie, dar era un simplu furt, nu trebuia încadrat la tâlhărie”, povestește Ion.

Bărbatul nu are copii, nu este căsătorit, iar ambii părinți i-au murit. Are un frate în Tulcea, dar spune că nu mai știe nimic despre el pentru că nu își mai vorbesc de aproximativ 30 de ani. Este singur, iar la Penitenciar nu îl vizitează nimeni. Ion spune că singurul său refugiu în penitenciar este credința, de abia când intră în capelă se simte liber și liniștit. Însă, este încarcerat în regim semi-deschis la secția exterioară a închisorii de la Movila Vulpii, iar acolo nu există capelă, iar preotul nu poate sta permanent, fiind unul singur care se ocupă de toate cele trei secții. De aceea Ion nu poate merge oricând la capelă, ci doar când este adus la secția de pe strada Rudului din Ploiești, dar încearcă, pe cât posibil, să nu rateze nicio slujbă. Însă, ar vrea ca secția de la Movila Vulpii să beneficieze de un preot angajat doar pentru acest loc, explicând că l-ar ajuta enorm să aibă cu cine vorbi mai des decât o face în prezent.

“Dacă s-ar putea, ar fi bine să mai fie un preot. Era bine să mai fie o capelă și acolo, la Movila Vulpii”, spune bărbatul.

Ion Diaconu este recidivist și se gândește că acesta ar fi un motiv pentru care procuroarea a fost “nemiloasă” când a încadrat fapta sa la tâlhărie. A mai fost condamnat în trecut pentru că a furat două tuciuri, pe care voia să le vândă și cu banii obținuți să își cumpere mâncare. Bărbatul povestește că în acea perioadă nu găsea de muncă din cauza vârstei și disperat că nu avea ce mânca a recurs la acest gest.

În tinerețe, Ion a fost vagonetar în mina de cărbuni de la Ceptura, dar a plecat de acolo fiindcă i se părea o meserie foarte periculoasă și se temea pentru viața sa. Spune că salariul era bun, înainte de Revoluție câștiga aproximativ 3000 lei pe lună, banii de atunci, dar nu mai suporta să-și vadă colegi care mureau chiar în fața sa. Bărbatul povestește îngrozit cum o dată și-a văzut un coleg murind în mină cu capul tăiat și de aceea a ales să plece de la Ceptura.

Nici “la negru” nu vrea să muncească, tot din cauza unor experiențe din trecut. La un moment dat și-a găsit de lucru la o stână, dar ciobanii nu-l plăteau și ori de câte ori îndrăznea să își ceară salariul, aceștia îl băteau. A lucrat și la stat, la CIPROM, în construcții.

Ion spune că lumea fuge când aude că a fost în penitenciar și că îi este aproape imposibil să se angajeze, din cauza cazierului, dar și din cauza faptului că se apropie de vârsta de 50 de ani. A auzit însă că ar avea o șansă la o fabrică de pavele.

“Dacă ies sănătos și nu-mi rămân moaștele pe aici o să mă apuc de treabă bună. Care m-o angaja, dar nu prea cred… Am găsit un loc spre Fierbinți, Ialomița, zice că-i o fabrică de pavele și l-au angajat pe unul care-i cu mine aici, pe la 50  de ani”, explică Ion Diaconu.

Ion Diaconu mai are de făcut doi ani din pedeapsă, fiind propus pentru eliberare pe data de 2 iulie 2018.

N.R.: Materialul acesta a fost realizat cu sprijinul angajaților Penitenciarului Ploiești, cărora le mulțumim pe această cale pentru colaborare.