fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Prahova, sub cod roşu: bilanţul acestei nopţi

Citește Și

- Reclamă -

Viscolul a lăsat mari pagube în judeţul Prahova, seara trecută. A viscolit mai bine de 12 ore. Peste 12.500 de gospodării au rămas în beznă şi zeci de brazi au fost doborâţi la pământ de vântul puternic. Vremea persistă şi în orele următoare. Iată cele mai importante informaţii din cursul nopţii!

GOSPODĂRII ÎN BEZNĂ

- Reclamă -

Vremea rea a lăsat 10 localităţi şi peste 12.500 de gospodării în beznă, în noaptea ce tocmai a trecut.

ISU Prahova a trecut pe lista localităţilor afectate Câmpina, Valea Doftanei, Comarnic, Plopeni, Măneciu, Telega, Brebu, Şotriile, Ţintea şi Secăria.

ACOPERIŞ LUAT DE VÂNT

- Reclamă -

Mai multe mașini parcate pe o stradă din orașul Breaza au fost avariate miercuri seară după ce vântul puternic a smuls acoperișul unui bloc.

DRUMURI BLOCATE

Vizibilitatea redusă din cauza condiţiilor meteo a determinat, de asemenea, închiderea a trei drumuri din judeţ şi a peste 27 din toată ţara. Potrivit CNAIR, în acest moment accesul şoferilor la DN1A, DN1B şi DN1D este limitat.

DN1A: Copacii căzuţi pe suprafaţa carosabilă, ca urmare a fenomenelor meteo extreme – vânt puternic şi precipitaţii abundente, au dus la întreruperea circulaţiei drumul DN1A, de la km 115+000 până la km 160+000, între localităţile Valenii De Munte (PH) şi Săcele (BV). Se acţionează cu autoutilaje pentru degajarea suprafeţei carosabile.

- Reclamă -

DN1B: Viscolul puternic şi vizibilitatea redusă au dus la închiderea temporară a traficului pe drumul DN1B, de la km 47+245 până la km 71+698, între localităţile Mizil (PH) şi Ulmeni (BZ), în intervalul 05.02.2020 ora 22.00 – 06.02.2020 ora 08.00. Autorităţile acţionează cu autoutilaje pentru degajarea suprafeţei carosabile.

DN1D: Viscolul puternic şi vizibilitatea redusă au dus la închiderea temporară a traficului pe drumul DN1D, de la km 25+000 până la km 42+000, între localităţile Cioranii de Jos (PH) şi Urziceni (IL). Autorităţile acţionează cu autoutilaje pentru degajarea suprafeţei carosabile.

Jandarmii montani din Sinaia împreună cu militarii de la detașamentul de pompieri Sinaia şi cu autorităţile locale au intervenit pe drumul spre cota 1400 pentru deblocarea mai multor autovehicule. Au fost în jur de 15 – 20 de maşini.

VREMEA REA CONTINUĂ

Codul roşu de vreme rea, iniţiat aseară la ora 22, se încheie astăzi la ora 8, din informaţiile existente la această oră. Se prognozează intensificări puternice ale vântului, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut