Un bărbat în vârstă de 75 de ani din comuna prahoveană Posești, sat Nucșoara, a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova sub acuzația de omor. Agresorul și-a omorât prietenul cu zeci de lovituri de cuțit, fără să poată preciza anchetatorilor care a fost cauza atacului.
Crima s-a petrecut în data de 5 iulie, victima fiind un bărbat în vârstă de 58 de ani. Atât victima cât și agresorul erau consumatori de alcool, iar crima s-a petrecut după o beție cruntă. De altfel, la fața locului, procurorii au găsit nu mai puțin de patru sticle de vin „Babanu” – care se vinde în recipiente de 2 litri – și alte patru sticle de vin Cotnari. Doar una mai avea conținut.
Bărbatul de 75 de ani și-a recunoscut fapta, dar nu a fost capabil să dea o explicație coerentă cu privire la motivul crimei.
Medicii legiști au identificat peste 70 de lovituri de cuțit pe corpul victimei, dar doar două dintre ele au fost fatale.
Tribunalul Prahova a dispus, în data de 6 iulie, arestarea preventivă a bărbatului acuzat de omor.