Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat la opt ani și patru luni de închisoare, după ce ar fi primit în urmă cu nouă ani 100.000 de euro mită pentru a interveni pe lângă Agenția Națională de Integritate.

De asemenea, lui Arsene i-au fost interzise dreptul de a candida și de a fi ales în funcții publice și i se vor confisca 80.000 euro și 150.000 lei.

Sentința nu este definitivă, iar apelul poate fi depus în zece zile de la comunicare.

DNA a transmis printr-un comunicat în ianuarie 2018: „În 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“.

Anchetatorii susțin că banii au fost remişi de martor într-un restaurant din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here