fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi lasă pe parlamentari fără pensii speciale

Citește Și

- Reclamă -

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Digi 24.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată.

- Reclamă -

Anunțul Administrației prezidențial vine după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că nu a sesizat Curtea Constituțională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

Asociația Foștilor Parlamentari înaintase o petiției Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

- Reclamă -

De asemenea, asociația susține că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuție teoria drepturilor câștigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraților”, se mai arată în petiție.

Asociația Foștilor Parlamentari se plânge și că termenul de „pensie specială” vehiculat în diferite medii ale societății, este „manipulatoriu și menit a crea confuzie și repulsie” în rândul populației.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Primăria Ploiești cumpără 150 de urne de votare

Primăria Ploiești a lansat proceduri de achiziție pentru a cumpăra urne de votare, dar și pentru organizarea secțiilor de...
Sari la conținut