fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Președintele PSD Prahova a exclus din partid un consilier acuzat de fapte penale, dar îi ia apărarea lui Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare

Citește Și

- Reclamă -

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a transmis vineri, 22 iunie, un mesaj de susținere pentru Liviu Dragnea, după ce Înalta Curte l-a condamnat pe șeful social-democraților la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. Însă, anul trecut, excludea din partid un consilier local de la Breaza care a fost acuzat de fapte penale, imediat după ce acesta a fost arestat preventiv.

 - Ziarul INCOMOD„Le reamintesc tuturor că prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil sunt fundamentale pentru existența statului de drept. Aceste principii esențiale pentru buna funcționare a unei democrații sunt garantate tuturor cetățenilor României prin Constituție.

- Reclamă -

Din punct de vedere personal, am crezut si voi crede mereu in prezumtia de nevinovatie a oricarui cetatean, ca principiu fundamental al oricarei democratii. Numai o decizie definitiva si irevocabila a unei instante poate stabili vinovatia unei persoane.

Pentru aceste motive, sunt si raman alaturi de presedintele partidului nostru, Liviu Dragnea!”, a transmis Bogdan Toader pe Facebook.

Interesant de observat cum atunci când este vorba despre Liviu Dragnea, prezumția de nevinovăție este literă de lege. În schimb, prezumția de nevinovăție nu s-a aplicat atunci când Cristian Gheorghe Brotoiu, consilier local PSD din Breaza, a fost acuzat că a întreținut relații sexuale cu un minor de 14 ani. Brotoiu fusese arestat preventiv, nefiind încă la acel moment nici măcar trimis în judecată, când PSD l-a executat și l-a dat afară din partid. Într-un comunicat remis presei la acel moment, PSD Prahova, condus de Bogdan Toader, spunea că susține actul de justiție:

- Reclamă -

„Organizația Județeană Prahova susține actul de justiție, în toate formele sale și nu poate să nu ia măsuri de sancționare, ori de câte ori, un membru sau un ales încalcă legea.

În afara infracțiunii în sine, ceea ce s-a întâmplat la Breaza a adus un serios prejudiciu de imagine Organizației Județene PSD Prahova și partidului în general.”, transmitea la acel moment PSD Prahova (iulie 2017).

Mai puțin de un an mai târziu, ceea ce s-a întâmplat cu Liviu Dragnea se pare că nu aduce niciun prejudiciu de imagine PSD-ului, în viziunea președintelui de la Prahova, Bogdan Toader, care „rămâne alături de președintele partidului”. În timp ce la Brotoiu nu s-a pomenit niciun cuvânt despre prezumția de nevinovăție, deși acesta era acuzat și arestat preventiv, nici măcar trimis în judecată, la Liviu Dragnea, care este condamnat la închisoare cu executare, imaginea partidului nu mai are nicio importanță. În cazul lui Dragnea, Bogdan Toader uită să „susțină actul de justiție” și pune liderul de partid mai presus de orice altceva, inclusiv de codul de etică și de conduită al PSD. Acum, Toader spune că „numai o decizie definitivă și irevocabilă a unei instanțe poate stabili vinovăția unei persoane”, anul trecut, însă, era suficientă acuzarea de fapte penale pentru ca un membru să fie exclus din partid.

 

- Reclamă -

Codul de etică și conduită al PSD prevede că niciun membru de partid care este urmărit penal, a fost trimis în judecată sau a fost condamnat pentru fapte de corupție nu poate ocupa funcții politice (în partid) sau administrative (în stat).

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut