Primăria Băicoi a lansat licitația pentru proiectul de „Infrastructură verde în orașul Băicoi”, finanțat prin PNRR.
Administrația locală a postat anunțul licitației pe SEAP, pentru contractarea unei societăți care să proiecteze și să execute mai multe piste de biciclete, dar și să modernizeze scurgerile pentru apele pluviale pe străzile Republicii și Oltului.
Contractul a fost evaluat la suma de 3,48 milioane de lei (fără TVA), iar achiziția publică se va realiza prin procedură simplificată.
Câștigătorul va avea la dispoziție 2 luni pentru proiectare și 2 ani pentru construcția propriu-zisă.
Pe strada Republicii, pistele de biciclete vor fi realizate doar pe partea stângă, pe o lungime totală de 2,24 kilometri, care va permite circulația în ambele sensuri. Aici deja există o porțiune amenajată în acest sens, în cadrul altui proiect.
Pe strada Oltului, se vor realiza piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, pe un tronson cu o lungime de 1,88 kilometri (deci în total 3,76 km).
Noile trasee vor face legătura cu pista de biciclete de pe strada Înfrățirii, care a fost realizată cu bani din bugetul local. Astfel, se va putea circula între cartierele Schelă și Liliești, fără teama că bicicliștii ar mai putea fi loviți de mașini.
De asemenea, administrația locală a insistat, în cadrul noului proiect scos la licitație, să se finanțeze și reabilitarea scurgerilor pentru apele pluviale, în condițiile în care există șanțuri din pământ și, izolat, din beton, care sunt necorespunzătoare (cele mai multe sunt colmatate) și nu mai fac față la precipitații intense.
Au fost propuse realizarea de rigole carosabile sau de geigere montate la fața bordurii, pe zona părții carosabile. Rămâne de văzut ce soluție se va adopta prin proiectare.
Firmele sunt așteptate să depună oferte până pe 28 august.
Sursa: zdp.ro