fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Primăria Galaţi se împrumută cu 8 milioane de euro ca să demoleze sediul PSD

Citește Și

- Reclamă -

Consilierii locali din Galați vor vota la ședința de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre privind contractarea unui împrumut în valoare de 150 de milioane de lei pentru realizarea unor investiții publice de interes local, scrie Viața Liberă.

Primul obiectiv de pe lista de investiții supusă atenției Consiliului Local, cu cea mai mare finanțare alocată, vizează demolarea sediului organizației județene a PSD din Galați și construirea unei parcări subterane în locul acestuia, pe strada Eroilor, nr. 1

- Reclamă -

„Prima pe lista obiectivelor propuse a fi finanţate din credit este „Parcare subterană strada Eroilor nr. 1”, a cărei realizare implică demolarea clădirii care găzduieşte acum sediul organizației judeţene a PSD. Proiectul a fost deja votat de consilierii locali, cu o valoare totală calculată la peste 43,31 milioane de lei, şi prevede o parcare subterană cu o capacitate 140 de locuri, cu un nivel de subsol, amenajarea unui parc şi a unui drum. Acestei investiţii îi este propusă cea mai generoasă alocare din împrumut – 40 milioane de lei.”, scrie sursa citată.

Citește articolul integral pe Viața Liberă

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Primăria Ploiești cumpără 150 de urne de votare

Primăria Ploiești a lansat proceduri de achiziție pentru a cumpăra urne de votare, dar și pentru organizarea secțiilor de...
Sari la conținut