fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Primăria Păulești organizează o tabără de vară pentru cei mai buni elevi din comună

Citește Și

- Reclamă -

Plecând de la principiul că “tânăra generaţie reprezintă viitorul unei comunităţi”, conducerea Primăriei Păuleşti a propus recompensarea celor mai buni elevi din comună. Concret, prin intermediul unui proiect de hotărâre iniţiat chiar de către primarul Sandu Tudor, elevii cu cele mai bune rezultate şcolare vor beneficia, în mod gratuit, de o tabără şcolară.

Astfel, printre proiectele de hotărâre aprobate de la începutul anului în curs se numără şi cel care vizează participarea unor elevi din instituţiile de învăţământ de stat de pe raza comunei Păuleşti, cu rezultate bune la învăţătură în anul şcolar 2018-2019, în tabăra şcolară de vară. Beneficiari vor fi 50 de copii care vor avea prilejul să meargă în vacanţă într-o tabără şcolară de vară, finanţată de la bugetul local al comunei.

- Reclamă -

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat la sfârşitul lunii februarie, finanţarea cheltuielilor privind masa, cazarea şi transportul elevilor se va face de la bugetul local, în limita sumei de 60.000 de lei, fiind stabilit şi numărul de beneficiari. De la Şcoala cu clasele I-VIII “Toma Socolescu” din satul Păuleşti vor participa 35 de elevi, dintre care 25 de elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură, cărora li se vor alătura alţi 10 copii care au note bune la şcoală şi care provin din familii cu venituri reduse, iar de la Şcoala cu clasele I-VIII “Vlad Muşatescu” din satul Găgeni vor participa 15 elevi, dintre care cinci elevi vor fi cu rezultate foarte bune la învăţătură şi care provin din familii cu venituri reduse.

Hotărârea de consiliu local prevede că lista cu elevii propuşi să plece în tabăra de vară va fi aprobată de Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, după aplicarea unei selecţii, care va avea în vedere o serie de criterii, printre care: situaţia şcolară din anul şcolar 2018-2019, rezultatele obţinute în urma participării la ultimele concursuri şi olimpiade, situaţia familială, dar şi cea materială ale elevului, lista menţionată fiind însoţită de documente care să ateste situaţia şcolară a fiecărui copil în parte, consimţământul părinţilor sau, după caz, al reprezentantului legal, precum şi acte doveditoare ale veniturilor pentru copiii care provin din familii cu venituri reduse.

Nu în ultimul rând, potrivit hotărârii Consiliului Local Păuleşti, conducerea unităţii de învăţământ va răspunde de organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a taberei şcolare.

- Reclamă -

Sursa: ziarulprahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut