Primăria Ploiești este foarte aproape de a intra în colaps financiar! Cu cheltuieli în creştere şi venituri în scădere, reprezentanții municipalității se chinuie să găsească soluții pentru a putea asigura în continuare servicii publice esențiale.
Astfel, dacă nu se găsesc rapid surse pentru suplimentarea bugetelor,serviciile privind transportul public, iluminatul stradal, întreţinerea spaţiilor verzi, dezinsecţia, deratizarea, dezinfecţia şi ridicarea cadavrelor de animale ar putea să fie “paralizate” din iulie sau august.
Cel puțin așa se arată într-o informare transmisă de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti către Primăria Ploiești.
În ceea ce privește situaţia iluminatului stradal şi a lucrărilor de mentenanţă la acest sistem, RASP informează primăria că este nevoie urgentă de suplimentarea bugetelor. Autorităţile trebuie să găsească bani, altfel există riscul ca oraşul să rămână în beznă din iulie încolo.
Conform acestei informări, Primăria Ploieşti are o restanţă de circa 615.000 de lei către Electrica, pentru curentul furnizat. În bugetul alocat pentru 2019, de aproape 2,9 milioane de lei, mai există o sumă disponibilă, de 865.000 de lei, ceea ce înseamnă că Primăria va avea de unde să plătească restanţa, dar nu va mai rămâne cu fonduri decât pentru alte câteva săptămâni.
Conform RASP  Ploiești, suma necesară ar fi în jur de 3,6 milioane lei. Iar asta numai pentru plata curentului! Sunt probleme şi cu bugetul pentru întreţinerea sistemului de iluminat public. Alocarea iniţială a fost de 890.000 de lei, până acum s-au făcut cheltuieli de circa 613.000, iar RASP estimează că va fi nevoie de o suplimentare cu puţin peste 1,4 milioane pentru a asigura necesarul până la finalul lui 2019.
Probleme mari sunt şi la dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie, unde, conform informării de la RASP, bugetul pe 2019 a fost stabilit la valoarea de 3 milioane de lei, până acum s-au consumat 2,3 milioane şi pentru asigurarea continuităţii până la finalul anului ar fi nevoie de o suplimentare de 2,5 milioane.
Pentru contractul de ridicare a cadavrelor de animale de pe domeniul public, bugetul pe 2019 are o valoare de 250.000 de lei, din care s-au cheltuit până acum circa 178.000. Suma rămasă mai ajunge cel mult două luni, conform estimărilor, şi ar mai fi nevoie de o alocare suplimentară de 200.000 de lei.
Pentru SGU, care se ocupă de spaţiile verzi şi parcările cu plată din Ploieşti, alocarea iniţială a fost de aproape 11,2 milioane. Au mai rămas la dispoziţia Primăriei circa 2,5 milioane, iar până la finalul anului ar mai fi nevoie de o sumă în plus de aproape 9 milioane, mai arată datele transmise de RASP.
În cazul Transport Călători Express, ar mai fi nevoie de o suplimentare cu minim 7 milioane de lei a alocării bugetare pentru subvenţia acordată în cazul pensionarilor, veteranilor şi elevilor, au mai calculat reprezentanţii RASP.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here