fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Primăria Ploieşti nu a făcut la timp plăţile pentru două proiecte europene şi riscă să returneze fondurile

Citește Și

- Reclamă -

Situaţia proiectelor europene întârziate de la Ploieşti este mai gravă decât se anticipa iniţial, autorităţile locale recunoscând că nu au finalizat până la 31 octombrie 2016, ultimul termen admis de Comisia Europeană, plăţile pentru două proiecte care ar fi trebuit încheiate la respectivul termen, căminul de bătrâni de pe strada Cosminele şi centrul de excelenţă în afaceri din incinta Parcului Municipal vest.

Cu câteva zile înainte de acel termen, primarul Adrian Dobre anunţa că proiectele trebuie finalizate până la 31 octombrie atât fizic, din punct de vedere al lucrărilor, cât şi financiar, asta însemnând că Primăria avea obligaţia să facă plăţile aferente cel târziu în ultima zi a lunii trecute, altfel existând riscul real ca aceste două obiective de investiţii să fie declarate nefuncţionale. Asta va duce, automat, la pierderea întregii finanţări, Primăria Ploieşti ajungând în situaţia de a fi obligată să returneze toţi banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru cele două proiecte.

- Reclamă -

Dacă, în cazul căminul de bătrâni de la fosta unitate militară de pe Cosminele, se anticipa de ceva vreme că obiectivul nu va fi gata la timp, lucrările neavând o valoare de speriat, totul costând aproape 4 milioane de lei, în cazul centrului de excelenţă vorbim despre o valoare mult mai mare, de circa 13 milioane de lei.

Autorităţile aşteaptă în următoarele săptămâni o vizită de la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, organism intermediar pentru cele două obiective, experţii ADR urmând să stabilească dacă e cazul ca municipalitatea să returneze toţi banii. În momentul de faţă, reprezentanţii Primăriei încearcă – un pic ezitant, ce-i drept – să afişeze o atitudine optimistă, precizând că recepţiile lucrărilor la cele două contracte s-ar fi semnat pe 31 octombrie.

„Recepţiile s-au semnat, însă cu unele obiecţiuni. Mai rămân, în următoarele zile, câteva lucruri de remediat, acolo unde s-au constatat deficienţe, însă discutăm despre lucrări minore, mai degrabă detalii, cum ar fi, spre exemplu, fixarea unei balustrade la centrul de excelenţă. Lucrările nu au fost plătite în totalitate până la 31 octombrie. La centrul de excelenţă, este o factură din care am plătit aproximativ 80%, cealaltă parte, de 20%, reprezentând tocmai lucrările la care e nevoie de remedieri”, a precizat, astăzi, Adrian Dobre.

- Reclamă -

Săptămâna trecută, pe 31 octombrie, reprezentanţii municipalităţii anunţau că recepţia la căminul de bătrâni încă nu fusese semnată, evitând la acea vreme să discute despre plăţi. La cum se prezintă situaţia acum, sunt şanse foarte mari ca administraţia ploieşteană să piardă finanţarea nu doar pentru căminul social, ci şi pentru centrul de excelenţă.

Municipalitatea mai are în derulare un proiect european întârziat, cel pentru construirea podului de lângă Gara de Vest, în cazul căruia termenul limită este fixat pe 30 iunie 2017, cu şanse foarte mari ca lucrările să se încheie chiar mai devreme. Tot astăzi, primarul Dobre a precizat că speră ca lucrările în cadrul acestui contract să fie gata în luna martie a anului viitor, poate chiar şi mai devreme, dacă vremea o va permite.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut