fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Primăria Ploieşti a suspendat plăţile în unităţile de învăţământ, pentru a avea bani de termie în buget

Citește Și

- Reclamă -
Conducerea Primăriei Ploieşti a suspendat până la finalul lunii plăţile la nivelul unităţilor de învăţământ, pentru a avea bani în buget pentru termoficare. Autorităţile dau asigurări că măsura nu va afecta activitatea curentă şi nici plata burselor sau a altor drepturi.

Măsura a fost luată în această săptămână, pentru a asigura lichidităţi în bugetul local astfel încât operatorul municipal să aibă suficienţi bani de gaze pentru următoarele zile. De altfel, Consiliul Local a aprobat astăzi plata unui nou avans către Termo Ploieşti şi acordarea unui împrumut pe un an. Primarul Andrei Volosevici a anunţat că graba a fost generată de faptul că operatorul avea nevoie de bani pentru a-şi asigura gazele necesare în următoarele zile, mai ales că plăţile prin Trezorerie nu se pot face în weekend.

În aceeaşi şedinţă, primarul a mai vorbit şi despre măsura de suspendare a plăţilor în şcoli şi grădiniţe, declarând că nu există riscul unor blocaje, în condiţiile în care nu există arierate.

- Reclamă -

„Există trei milioane de lei care au fost puse pentru deschiderile la şcoli. Hârtia pe care am trimis-o reprezintă o solicitare să amânăm un pic tragerile, pentru a şti exact cum ne descurcăm cu banii ca să trecem de acest weekend. Era foarte greu să ştim dacă încasările sunt de maniera încât să ne pună în postura să plătim gazul, evident o prioritate. În al doilea rând, acest lucru a fost solicitat după ce am analizat şi am constatat că tot ce înseamnă partea de utilităţi nu are vreo întârziere sau nu au ajuns la termenul scadenţei, deci nu există arierate, deci nu se poate pune în pericol funcţionarea oricărei instituţii de învăţământ”, a declarat primarul Andrei Volosevici în timpul şedinţei Consiliului Local.

Edilul a punctat şi faptul că măsura nu va afecta plata burselor şcolare şi a altor ajutoare, pentru care sumele alocate au rămas la dispoziţia şcolilor.

Circulara semnată de primarul Ploieştiului şi transmisă directorilor unităţilor de învăţământ le-a pus acestora în vedere să nu facă nicio plată în numerar sau prin virament până pe 28 februarie, astfel încât lichidităţile din buget să poată fi direcţionate, la nevoie, către termoficare. Mai mult, directorilor li s-a cerut şi să prezinte de urgenţă o situaţie detaliată a facturilor de utilităţi neachitate, în vederea prioritizării acestora.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Huooo, pentru PRIMAR. Se pare ca pentru el este mai important sa achite subventia celor de la bloc decat educatia copiilor. De ce se agita atat pentru cei de la bloc, doar aceeia sunt ploiesteni? Ceilalti de la case nu sunt? Cred ca nu conteaza altceva,pentru dom’ PRIMAR, cate sunt de facut in Ploiesti, toti banii pentru alte investitii se duc la termoficare. RUSINE PRIMARULE,RUSINE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut