Achiziție nouă la Primăria Ploiești! După ce echipa Petrolul și-a luat autocar nou pe care l-a achiziționat cu 120.000 de euro, autocar care va fi folosit de echipă în deplasări, cei din Primăria Ploiești se gândesc la un lucru asemănător.
În prima fază, primarul Dobre a încercat să achiziționeze de la TCE un autobuz Ikarus, dar acesta era așa de ruginit încât dacă ar fi fost colantat ar fi căzut vopseaua de pe el.
De aceea se va lua în calcul cumpărarea unui autocar ce va fi colantat în așa fel încât să se vadă că aparține primăriei. ”Este bun pentru evenimentele organizate în oraș, dar și dacă mergem în alete localități unde suntem invitați. Este vorba până la urmă de imaginea Ploieștiului, nu ne putem juca cu ea. maginați-vă că oprim la un târg, la un festival, la un concert. Și din autocar coboară domnul primar, domnii viceprimari și consilierii locali. Ar fi ceva!”, a declarat un oficial al Primăriei Ploiești.
Deocamdată nu se știe cât va costa, dar proiectul de design (vezi foto) se află în studiu pe biroul primarului.