fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Primăria a semnat contractele pentru repararea străzilor din Ploieşti în următorii 4 ani

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploieşti a semnat astăzi două contracte-cadru pentru lucrări de reparaţii curente pe străzile din municipiu. Pentru următorii patru ani, valoarea totală a lucrărilor se poate ridica la 29,2 milioane de lei.

Selecţia a fost împărţită pe două loturi, delimitate în funcţie de axa nord-sud a municipiului. Tot astăzi au fost semnate şi primele contracte subsecvente, în interiorul acordurilor-cadru.

„Durata Acordurilor – Cadru este de 4 ani iar lucrările se vor desfășura pe două loturi astfel:
1. Acordul Cadru privind «Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești» cu S.C. CONI S.R.L. – pentru Lot.1 – zona identificată pe harta municipiului Ploiești (rețeaua stradală, lucrări de artă, parcări cuprinse în partea vestică a axei de delimitare a loturilor, respectiv Bulevardul Republicii – Bulevardul Independenței – Bulevardul București, fără axa de delimitare).
În baza acestui Acord Cadru a fost încheiat Contractul Subsecvent de lucrări privind «Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești» în valoare de 3.000.000,00 lei cu TVA.
2. Acordul Cadru privind «Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești» cu Asocierea S.C. Drum Concept S.R.L. (lider al Asocierii) – S.C. Alpenside S.R.L. (Asociat) – S.C. Terra Gaz Construct (Asociat) reprezentată prin S.C. Drum Concept. pentru Lot. 2  – zona identificată pe harta municipiului Ploiești (rețeaua stradală, lucrări de artă, parcări cuprinse în partea estică a axei de delimitare a loturilor, respectiv Bulevardul Republicii – Bulevardul Independenței – Bulevardul București, inclusiv axa de delimitare).
În baza acestui Acord Cadru a fost încheiat Contractul Subsecvent de lucrări privind «Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești» în valoare de 3.400.000,00 lei cu TVA”, a anunţat Primăria Ploieşti.

- Reclamă -

Pentru întreaga perioadă de patru ani, cele două contracte de reparaţii curente pe străzi ajung la o valoare totală de 29.204.254 lei cu TVA.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut