fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Primarul Adrian Dobre, despre Târgul de Crăciun din Parcul Municipal Vest: A fost organizat fără ca municipalitatea să suporte cheltuieli

Citește Și

- Reclamă -

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a vorbit marţi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă, despre Târgul de Crăciun organizat la Parcul Municipal Vest.

Reacția edilului vine în contextual în care a existat un scandal legat de  faptul că  atribuirea s-a făcut către o singură firmă privată şi că au fost refuzați alți comercianţi,

- Reclamă -

Edilul s-a declarat mulţumit de organizarea evenimentului,  precizând că, în opinia sa, reacţia publicului e una pozitivă şi că funcţionarii din instituţie nu au găsit nimic în neregulă în convenţia semnată între conducerea parcului şi firma care organizează evenimetul dedicate sărbătorilor de iarnă.

 

„Am avut o solicitare din partea conducerii Parcului Municipal Vest de a organiza o astfel de activitate în incinta parcului. De-a lungul timpului, am avut solicitări către Agenţia de Dezvoltare Regională şi către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional legate de activităţile pe care le putem organiza, iar concluzia a fost că niciodată veniturile realizate nu trebuie să depăşească costurile, iar banii trebuie direcţionaţi către întreţinerea sau modernizarea parcului. Există nişte tarife prestabilite, aprobate prin hotărâre de Consiliu Local, cu privire la activităţile care pot fi derulate aici. Din punct de vedere al aparatului de specialitate al Primăriei, nu s-au ridicat probleme în momentul în care s-a semnat acea convenţie”, a declarat marţi primarul Adrian Dobre.

- Reclamă -

Totodată, edilul a punctat faptul că Primăria Ploiești trece pin moment grele din punct de vedere financiar și că marea parte a evenimentelor care se derulează  sunt sub organizarea firmei private care a semnat convenţia pentru organizarea unui festival.

”Acest Târg de Crăciun  a fost organizat fără ca municipalitatea să suporte cheltuieli. Mă uitam spre exemplu la București, unde bugetul alocat a fost anul trecut de aproximativ 6,5 milioane lei. Și eu mi-aș dori să am sumele respective în buget sau, mă rog,  păstrând dimensiunile, bineînțeles,  și să putem organiza un târg așa cum ne dorim cu toții. Nu trebuie să uităm faptul că bugetul municipiului a suferit grave diminuări prin reducerea  impozitului pe venit, prin reducerea cotelor pe care noi le primeam. (…) Am fost de acord să se realizeze acest târg dedicate copiilor în Parcul Municipal Vest , urmând ca cei de la parc să se ocupe de organizare. În momentul în care s-a dat drumul acestui Târg de Crăciun, a m fost personal acolo. Nu putem să îl comparăm cu ceea ce s-a întâmplat în Sibiu sau în București, unde v-am spus, costurile sunt incredibile, din punctual meu de vedere, dar pe de altă parte nu mi s-a părut un kitsch”, a mai susținut primarul Dobre.

Edilul a mai explicat că administraţia locală s-a ocupat de aducerea unor instalaţii de iluminat festiv, amenajarea căsuţei lui Moş Crăciun şi organizarea de spectacole pe scena din parc.

„De-a lungul timpului, am încercat să organizez mai multe evenimente la Parcul Municipal Vest, iar intenţia de fiecare dată este de a atrage cât mai mulţi ploieşteni în acel parc, pentru că, de altfel, acesta este şi scopul pentru care a fost realizat. Orcine doreşte să organizeze un eveniment în Parcul Municipal Vest este binevenit”, a mai declarat Adrian Dobre, încercând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de scandalul apărut săptămâna trecută şi de acuzele privind lipsa de transparenţă a municipalităţii.

- Reclamă -

Iată imagini din Târgul de Crăciun organizat în Parcul municipal Vest:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut