fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Primarul Andrei Volosevici: În mod sigur anul acesta vom demara proiectul  ”Spitalul Municipal  de Urgență Ploiești”

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Andrei Volosevici a anunțat luni faptul că pentru acest an și-a propus să demareze lucrările la Spitalul Municipal de Urgență Ploiești.

Construirea acestei unități spitalicești este așteptată de foarte mult timp de ploieșteni, însă până în prezent a rămas doar la stadiul de proiect pe hârtie, după ce a reprezentat principala promisiune în campaniile electorale la alegerile locale din 2012 și 2016.

- Reclamă -

Potrivit primarului Volosevici proiectul ar putea să prindă contur la sfârșitul lunii februarie, atunci când va fi lămurită situația celor 7,5 hectare de teren pe care era amplasată fosta unitate militară de pe strada Torcători.

”În mod sigur anul acesta vom demara proiectul ”Spitalul Municipal de Urgență Ploiești”. Din punctul meu de vedere vor începe lucrările, chiar dacă, poate, vor fi contestații, pentru că este vorba despre o procedură de licitație. Sper ca până la sfârșitul lunii februarie să fie foarte clar lămurită situația celor 7,5 hectare (n.r terenul de la fosta unitate militară de pe strada Torcători). Odată poziționat acolo, așa cum am spus, beneficiem de studiu de fezabilitate și va fi mult mai simplu, astfel începem procedura de achiziție în acest sens.  Sunt și alte proiecte care nu sunt mai puțin importante, dar nu sunt de așa mare anvergură, legate de reabilitarea străzilor, legate de scenarii ISU din școli și altele”, a anunțat primarul Andrei Volosevici.

Vă reamintim faptul că, la finele anului care tocmai s-a încheiat, proiectul ”Spitalul Municipal de Urgență Ploiești” a reintrat în atenția noii conduceri a Primăriei Ploiești.

- Reclamă -

Astfel, la jumătatea lunii decembrie, aleșii locali au validat, în cadrul unei ședințe extraordinare, un nou proiect HCL care prevede anumite modificări legate de condițiile în care terenul situat pe strada Torcători din Ploieşti, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale (fosta cazarmă),  să intre în patrimoniul municipalităţii.

Potrivit documentului, cea mai importantă cerință a MApN este aceea că termenul în care municipalitatea, cu sprijinul Agenției Naționale de Locuințe,  trebuie să ofere 80 de unități locative să fie de 5 ani.

Vezi mai jos declarațiile primarului municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, pe acest subiect:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut