fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Primarul Dobre a anunțat că nu se scumpește taxa de salubrizare – VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Adrian Dobre a vorbit astăzi, 3 iulie, despre revenirea la tariful normal de 5,24 de lei pentru salubritate în municipiul Ploiești. Acesta a mai spus că se dorește implementarea unui proiect de monitorizare al rampelor pentru deșeuri din Ploiești:

„Vom reveni la tariful de 5,24 lei pentru municipiul Ploiești, pentru nivelul tarifului plătit de către cetățeni. Am discutat deja în această dimineață cu domnul președinte Toader și a rămas ca săptămâna viitoare să facem o ședință, după ce săptămâna trecută am avut o ședință prin care am mărit această taxă.

- Reclamă -

Va trebui să ne pregătim pentru ceea ce înseamnă colectarea selectivă pentru că s-a redus și acolo cuantumul penal de la 100 de lei la 50 de lei. În schimb, targetul este de la 15% la 25% nivel de deșeuri selectiv colectate. Știți foarte bine că am avut o serie de discuții, vrem să începem un proiect de monitorizare al acestor rampe pe care noi le avem în Municipiul Ploiești, aproximativ 250 astfel de rampe.

Ce-i drept va fi o procedură de licitație și vom începe un program de monitorizare al municipiului Ploiești în general și vom începe cu aceste zone care prezintă și un risc foarte mare din punct de vedere al ordinii publice, dar și zonele care produc foarte multe cheltuieli pentru municipiul Ploiești”, a spus primarul Adrian Dobre.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO De câți bugetari e nevoie pentru a atrage fonduri europene

Un subiect intens dezbătut în ultima perioadă este cel al numărului mare de bugetari sau funcționari publici care lucrează...
Sari la conținut