Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a reacționat după ce Veolia a anunțat că nu va mai finanța Petrolul Ploiești.
Edilul șef al orașului a susținut faptul că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la un acord privind prelungirea contractului de termoficare a fost și sprijinul financiar acordat clubului de fotbal ploieștean.
”Tocmai am aflat că Veolia a declarat că își retrage sprijinul financiar acordat echipei Petrolul Ploiești. Deși unul dintre motivele pentru care am continuat negocierile cu Veolia și am încheiat contractul cu ei a fost și susținerea echipei Petrolul, constat acum că Veolia dorește să se retragă. Interesul nostru pentru prelungirea contractului a luat în calcul și susținerea echipei de fotbal. Voi solicita conducerii companiei Veolia, domnului Mădălin Mihailovici, o întâlnire imediată pe acestă temă. Am convingerea că, pentru o echipă ca Petrolul, vom găsi soluții și sprijinul necesar să continuăm acest proiect frumos”, a scris primarul Dobre pe pagina personală de Facebook.
Sa faci compromisuri legate de calitatea activitatii prestate catre cetateni de catre Veolia pentru faptul ca este sponsor al echipei de fotbal …. O mare mojicie si o mare mirlanie .