fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Primarul Dobre, ținta sesizărilor venite de la ploieșteni. Bine ați venit în orașul lui „Nu Merge Nimic”!

Citește Și

- Reclamă -
Ploieștenii au profitat de anunțul pe care Adrian Dobre l-a făcut pe Facebook privind campania „Let’s do it Ploiești” și au sesizat cu problemele cu care se confruntă zilnic. 
Probabil Dobre s-a gândit să-și mai îndrepte imaginea șifonată rău pe care o are în Ploiești, postând poze și filmulețe în care apare printre cei care au participat la Ziua Curățeniei și care se implică și își doresc să trăiască într-un oraș mai curat.
Ploieștenii au profitat și ei de ocazie și i-au bombardat contul lui Dobre cu sesizări privind problemele cu care se confruntă zilnic.
Ploieștenii reclamă nu doar prezența gunoaielor la tot pasul. Avem străzi pe care mult trâmbițata reabilitare le-a transformat în cratere și capcane pentru șoferi.
Stăm la coada care ține până pe Bulevard să ieșim spre București, pentru că Primăria nu e în stare să facă pasajele din zonă.
 - Ziarul INCOMOD
În intersecția de la Prahova nu ne riscăm doar permisul, ci și viața, a noastră și pe altora, încercând să trecem. Podul de lemn stă să se dărâme peste trenuri la Gara de Sud…
Avem savană la ferestre, țânțari și căpușe, locuri de joacă stricate, aurolaci care trag din pungi la doi pași de copiii pe care îi scoatem în parcurile de cartier și așa amărâte și puține.
Praful este omniprezent, animalele moarte zac cu zilele pe stradă, pentru că așa numita „divizie specială” se mișcă precum… obiectul activității. Și câte altele!
 - Ziarul INCOMOD
La toate acestea, Dobre răspunde elegant și detașat. Mulțumește frumos pentru idei și recomandări, schimbă macazul și trimite vina la instituțiile primăriei, de care răspunde, evident, tot Primăria Ploiești. La fel cum face de la începutul mandatului.
 - Ziarul INCOMOD
Bună seara! Vă mulțumesc tuturor pentru idei, recomandări. Din păcate avem încă multe probleme de rezolvat și mi-aș dori să văd mai multe implicare din partea societăților responsabile cu ordinea publică, curățenia și spațiile verzi: Rosal, S.G.U, RASP, Poliția Locală etc. În ceea ce privește străzile pe care s-a introdus canalizare, lucrările de asfaltare trebuie finalizate până la sfârșitul anului”.
Acesta este răspunsul primarului Adrian Dobre. La vorbe se rezumă totul, iar dovezile le vedeți zilnic trăind în orașul lui „Nu Merge Nimic”. Orașul lui Adrian Dobre.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut