fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Primarul Vlad Oprea riscă să nu-și poată exercita funcția, chiar dacă va câștiga alegerile din iunie

Citește Și

- Reclamă -

Chiar dacă va câștiga alegerile din iunie, Vlad Oprea riscă să nu-și poată exercita funcția. Vlad Oprea, primarul suspendat al orașului Sinaia, nu se retrage din cursa pentru alegerile locale. Declarația a făcut-o la cald, imediat după ce, vineri, a ieșit din biroul procurorilor DNA care l-au audiat într-un dosar de corupție.

Oprea a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să se apropie fizic de clădirea unde funcționează instituția pe care a condus-o timp de 12 ani și nici să ia legătura cu angajații primăriei.

- Reclamă -

Având în vedere că Noul Cod Penal prevede că măsura preventivă poate fi perelungită până la cinci ani, Oprea riscă să nu-și poată exercita funcția în acest nou mandat, al patrulea, evident, asta în cazul în care va căștiga alegerile.

Conform OUG 82/2014, în cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depașească un an, dacă pedeapsa prevazută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevazută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani. (7) Judecatorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instantă, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată ce nu poate depăși 60 de zile. (8) În cursul judecății în prima instanță, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată. (9) La expirarea termenelor prevazute la alin. (8), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii.

Oprea nu este singurul politician din Prahova care s-a confruntat cu o astfel de situație. S-a întâmplat la fel și cu Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean, care a fost suspendat din funcție din februarie 2014 și până la începutul acestui an.

Totul depinde doar de procurori, singurii care pot decide perioada măsurii preventive în ceea ce-l privește pe Vlad Oprea. Ulterior, după ce dosarul său va fi deferit justiției, edilul din Sinaia se va afla la mâna judecătorilor, cei care vor putea suspenda sau nu controlul judiciar și interdicțiile acestuia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut