fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Primul ministru care și-a dat demisia din Guvernul României

Citește Și

- Reclamă -
Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, se arată într-un comunicat de presă.

„Decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligaţiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegaţii a Comisiei Europene”, precizează Nica.

Citește și: Cum pot afla candidații la Școala de Poliție unde susțin proba scrisă

- Reclamă -

„Mulţumesc miniştrilor din Guvernul României şi reprezentanţilor Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister şi colaboratorilor, alături de care am facut echipă, reuşind astfel să obţinem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene şi încurajez organizaţiile să apeleze la acest tip de finanţări.

Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a declarat el.

Citește și: O femeie însărcinată a fost preluată de elicopterul SMURD după ce ambulanța a rămas blocată în zăpadă

- Reclamă -

Nica susţine că în mandatul său ministerul a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro şi au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni), fiind programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene.

Citește și: Cine este noul șef al Corpului de Control al Ministerului Justiției

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut