fbpx
luni, decembrie 11, 2023
spot_img

Procuror urmărit penal, după moartea unui polițist în urma unei percheziții

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, într-un dosar privind o percheziţie în urma căreia o persoană a murit.

Potrivit unui comunicat al SIIJ transmis, joi, AGERPRES, magistratul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

- Reclamă -

„În fapt, în calitate de coordonator şi conducător al echipei care a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la data de 8.07.2015, nu ar fi respectat dispoziţiile legale prevăzute de Codul de procedură penală, Codul fiscal, Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, incidente activităţilor desfăşurate, rezultând urmare acestor nerespectări decesul unei persoane şi vătămarea altor două persoane, a căror viaţă a fost pusă în primejdie”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, procurorului i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect la sediul SIIJ.

Trei persoane, printre care doi poliţişti, au suferit arsuri de gradul II, III şi IV în urma exploziei unui cazan în care se prepara ţuică. Incidentul a avut loc pe 8 iulie 2015, în timpul unor percheziţii la distileria aparţinând unei societăţi comerciale care funcţiona ilegal în localitatea maramureşeană Buşag, desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

- Reclamă -

Unul dintre răniţi, un poliţist care avea arsuri pe aproape 70% din suprafaţa corpului, a decedat ulterior.

Sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

A doua ședință de CL boicotată de consilierii. Bugetele mai multor instituții nu pot fi rectificate

Vineri, 8 decembrie, Consiliul Local a fost convocat pentru aprobarea mai multor proiecte de rectificare bugetară, dar și pentru...
spot_img