fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Procurorii cer internarea la o clinică de boli psihice pentru tânărul care și-a atacat părinții cu cuțitul

Citește Și

- Reclamă -

După ani de zile în care ŞTEFAN FLORIN O. a terorizat comunitatea din comuna prahoveană Balta Doamnei, procurorii au decis să ceară internarea provizorie pe numele tânărului care suferă de afecțiuni psihice. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, și-a atacat părinții cu cuțitul, săptămâna trecută, într-un acces de furie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a solicitat instanței o măsură preventivă specială în cazul tânărului din Balta Doamnei care și-a atacat părinții cu cuțitul și a terorizat ani la rând comunitatea locală. Pentru că suferă de afecțiuni medicale psihice, bărbatul nu poate fi arestat preventiv. Singura măsură preventivă în astfel de cazuri este internarea într-o clinică de specialitate unde agresorul să urmeze un tratament de specialitate. Decizia internării medicale o ia, conform legii, un judecător la solicitarea procurorului.

- Reclamă -

Astfel, Judecătoria Ploiești a admis, vineri, 18 octombrie, cererea prin care procurorul solicita internarea lui Ștefan Florin O.

”Admite propunerea de luare a masurii internării medicale provizorii, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în dosarul de urmărire penală nr.8454/P/2019. În baza art.247 alin.(1) şi art.248 alin.(9), (10) C.proc.pen.,dispune internarea medicală provizorie a intimatului O. FLORIN-ŞTEFAN,într-o unitate specializată de asistenţă medicală până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”, conform portalului instanțelor de judecată.

Decizia Judecătoriei Ploiești nu este definitivă, astfel că agresorul a solicitat deja instanței superioare anularea acesteia. Tribunalul Prahova va decide luni, 21 octombrie, soarta tânărului din Balta Doamnei.

- Reclamă -

Ștefan Florin O. și-a atacat, în data de 14 septembrie, ambii părinți. Totul s-a întâmplat într-un acces de furie, în timp ce întreaga familie stătea la masă. Bărbatul şi-a atacat mai întâi mama pe care a lovit-o la mână cu un cuţit. Femeia a scăpat cu viaţă doar pentru că a sărit în ajutor soţul ei, respectiv tatăl tânărului. A urmat o încăierare finalizată cu rănirea gravă a tatălui agresorului. Bărbatul a fost înjunghiat în spate, iar în prezent este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

După atac, Florin Ştefan a mers la Primăria din comună unde ”s-a predat” viceprimarului căruia i-ar fi mărturisit că ştie că a făcut ceva rău, dar nu-şi mai aminteşte ce anume.

Tânărul nu este la prima faptă de acest fel. Autoritățile din comună au declarat că bărbatul este cunoscut în comunitate pentru desele accese de furie. Cu ani în urmă, Florin Ștefan și-a vărsat furia chiar și pe fratele său mai mic, atunci de câteva luni.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut