fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Procurorul de la PJ Sinaia, pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcției

Citește Și

- Reclamă -

Procurorii DNA Ploiești au ridicat, ieri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, acesta fiind bănuit de fapte de corupție. Totodată, procurorii DNA i-au sigilat biroul lui Bucur.

Astăzi, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 3 martie 2016, față de Bucur Daniel, implicit interzicerea executării funcției.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 3 martie 2016, față de inculpatul
BUCUR DANIEL, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, județul Prahova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– luare de mită.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul BUCUR DANIEL trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu exercite funcția de procuror, în exercitarea căreia a săvârșit faptele;
f) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului BUCUR DANIEL i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut