fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Proiect european de peste un milion de euro pentru managementul inteligent al traficului din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploieşti solicită aproape 1,1 milioane de euro din fonduri europene, prin PNRR, pentru un proiect de management inteligent al traficului şi creare a unor puncte de acces gratuit la internet.

Cele două obiective, care aparent nu aveau mare lucru în comun, au fost comasate într-un singur proiect european, explicaţia oferită de reprezentanţii Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primăria Ploieşti fiind că a existat o modificare recentă a ghidului solicitantului, dispusă la nivel central şi care risca să lase fără finanţare cele două obiective dacă ar fi fost depuse separat. Astfel, pe latura privind managementul traficului, proiectul porneşte de la faptul că Primăria are în dotare peste 30 de camere de supraveghere instalate în intersecţii cu peste 10 ani în urmă şi care nu mai sunt funcţionale. Astfel, prin proiect se doreşte instalarea unui sistem modern de supraveghere şi intercontectarea camerelor prin internet WiFi, astfel încât să se poată interveni în timp real, la nevoie, pentru descongestionarea traficului.

Cealaltă componentă a proiectului PNRR vizează promovarea accesului gratuit la internet în spaţii publice precum parcuri, pieţe, muzee, biblioteci şi clădiri publice.

- Reclamă -

Proiectul european are o valoare de 1.075.000 de euro, fără TVA.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut