Un cititor ne-a semnalat faptul că un teren de pe strada Lucernei din Ploiești este frecvent transformat în groapă de gunoi, reprezentând un adevărat focar de infecție. Mai multe persoane, cel mai probabil ploieșteni care nu au încheiat un contract de colectare a deșeurilor, abandonează pe acest teren gunoaie. Acolo sunt resturi alimentare, mobilă distrusă, tot felul de gunoaie lăsate de oameni să zacă.
Redacția Incomod a solicitat un punct de vedere din partea primăriei Ploiești, care ne-a comunicat că a identificat proprietarul terenului și l-a somat să igienizeze zona, dar și să o împrejmuiască pentru a evita să mai fie transformată în groapă de gunoi. Proprietarul are 30 de zile termen să facă acest lucru, în caz contrar riscă să fie amendat.
“Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au constatat că nu sunt respectate prevederile HCL nr. 34/2019, pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești și au somat proprietarul să ia măsurile necesare în ceea ce privește salubritatea și împrejmuirea corespunzătoare a proprietății respective, în termen de 30 de zil. Reprezentanții Poliției Locale Ploiești vor verifica ducerea la îndeplinire a somației, iar în caz de nerespectare a cerințelor agenților constatatori, proprietarul terenului va fi sancționat contravențional, conform prevederilor legale în vigoare.”, se arată în răspunsul furnizat de primăria Ploiești la solicitarea ziarului Incomod.
Răspunsul integral al municipalității și imagini cu gunoaiele de pe terenul de pe strada Lucernei din Ploiești: