fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Protejata lui Tiseanu părăsește Primăria Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

Bianca Baltac, tânăra de 28 de ani care ocupă în prezent una dintre cele mai importante funcții dintr-o primărie, cea de șef Achiziții, pleacă din Primăria Câmpina. Baltac nu și-a dat demisia, ci a ales să-și suspende contractul pentru o jumătate de an, timp în care va lucra în cadrul unei companii private multinaționale care are sediul în Ploiești (Coca Cola).

Decizia tinerei de a părăsi un astfel de post pentru care a și dat concurs în primăvara acestui an, vine în contextul în care șeful ei, primarul Horia Tiseanu, este încolțit de procurorii anticorupție, fiind urmărit penal într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită și delapidare.

- Reclamă -

Până să ajungă să fie șefa serviciului Achiziții, Baltac a fost consilierul personal al primarului. Din primăvara acestui an, atunci când a luat concursul pentru postul de șef, tânăra avea ca responsabilități, în afară de achizițiile publice derulate de Primărie, și programele de finanțare, relațiile internaționale, protocolul, implementarea proiectelor din fonduri externe nerambursabile, Centrul Turistic și Biroul de presă.

Reamintim că procurorii DNA din Ploiești au extins cercetările în dosarul care îl vizează pe Horia Tiseanu și au cerut, printre altele, documente legate de modul în care a fost organizat concursul în urma căruia Baltac a fost desemnată noua șefă a serviciului de Achiziții din cadrul Primăriei Câmpina.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui cumpar termopane Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut