După publicarea articolului despre un elev de clasa întâi care i-a pus picături dintr-o substanță în apa unui coleg de clasă, povestind ulterior că a vrut să-i facă rău, reporterii noștri au discutat cu psihologul Eugenia Popovici pentru a afla cum ar trebui tratată această întâmplare pentru a evita repetarea acesteia, dar și care ar putea fi motivele care l-au determinat pe băiat să facă un astfel de gest.

Citește aici articolul inițial despre acest incident!

În primul rând, Eugenia Popovici a explicat că la acea vârstă copiii nu au o percepția clară asupra morții sau spitalizării, prin urmare mai mult ca sigur probabil copilul nu a realizat gravitatea intenției sale. Chiar dacă ulterior copilul ar fi spus că a avut intenția de a face rău, psihologul spune că ar putea fi doar un gest de bravură, care nu demonstrează însă o premeditare. Totuși, Eugenia Popovici spune că este foarte important ca în acest moment familia să intervină pentru evitarea repetiției unui astfel de gest.

„Copiii au imaginație extrem de bogată, de aceea îi și creștem prin povești. Vorbim de un copil furios, un copil care nu are încă discernământ. Astea pot fi sugestii primite de la televizor, desene, jocuri, amplificate de imaginație, un copil furios, un copil care încă nu are empatie și nu gândește în termeni de consecințe, ceea ce este caracteristic vârstei. Poate fi un comportament de tip delincvent, deviant, dar astea sunt ocaziile în care părinții sunt responsabili să intervină adecvat. Copiii fac multe lucruri, strâng pui în brațe de drag și îi omoară pentru că nu își dau seama ce fac, nu neapărat este o rea intenție. Când constanți că este o rea intenție îți reamintești că este copil, că el nu gândește în termeni de consecințe, pentru el „ți-am făcut rău” nu se sudează neapărat cu moarte sau cu spitalizare, în imaginația lui este un mod de răzbunare, ei în mod sigur au ceva de împărțit între ei, nu se plac din anumite considerente copilărești și are deja ca model răzbunarea, „ei lasă că îți arăt eu ție”. Atunci el aplică chestia asta în felul lui particular. Acesta este momentul în care părinții educă, adică îi spun să nu facă așa. Ei nu percep foarte mult despre moarte. Este un soi de bravură copilărească. N-aș merge până acolo încât să zic că e un viitor adult de tip sociopat. Nu, sunt copii totuși. Dar e cel mai bun mod de a trage un semnal de alarmă. Mama sau tata trebuie să-i corecteze comportamentul. Este obligatorie consilierea, ei acum nu conștientizează, chiar dacă nouă ni se pare că ei anticipează. Anticipează, dar consecințele pentru ei nu sunt atât de dramatice cum sunt pentru noi, la ei se moare și se revine din moarte, este o poveste, e ca în Narnia, i-a pus din picăturile magice și și-a revenit la viață. Nu au încă modele. Dacă nu au experimentat să-i moară un animal de companie sau cineva din familie atașat de ei, nu au percepția corectă a morții. În mintea lor e magie încă vreo 2-3 ani de acum încolo.”, explică psiholog Eugenia Popovici.

Cât despre riscul ca băiatul să fie acum marginalizat de colegii de clasă, psihologul spune că un astfel de scenariu i-ar face mai mult rău, deși este firesc ca ceilalți părinți să își sfătuiască copiii să se ferească de el.

„Or să fie două situații, una – copiii se vor îngrijora un pic pentru că îl vor vedea pe cel care a pus picăturile ca potențial agresor și a doua situație – părinții celorlați copii acasă au discutat și ei vor avea reacții pe cale de consecință în urma discuțiilor amplificate de acasă și comportamentul va fi parțial al lor propriu, ci mai mult pe cale de consecință a discuțiilor de acasă. Normal, pe bună dreptate, toți părinții celorlalți copii vor fi îngrijorați, dacă i se întâmplă și copilului meu, dacă și copilul meu face chestia asta? Vor fi discuții și asta va amprenta și ceilalți copii și vor avea comportamente schimbate. Asta ar putea accentua tentația de răzbunare a copilului care a pus picăturile. Neapărat este nevoie de o intervenție de tip familie, nu neapărat copilul la psiholog. Prima influență și cea mai importantă este cea de acasă pentru că petrece mult mai mult timp acasă decât la școală. A doua este la școală, dar nu neapărat a pedagogului, cât a ceea ce vede în jur pentru că rolul social este foarte important, se formează de la grădiniță. Comportamentele celorlalți sunt modele pentru mine, le admir sau le urăsc. Copiii nu se duc la terapie la vârsta asta așa cum duci o mașină în service. Se merge familial pentru că persoana aceea trebuie să vadă și temperamentul copilului, relația, dinamica dintre părinți și copil, care dintre părinți e cel mai potrivit să intervină. Până la urmă responsabilitatea familiei este cea mai importantă când trimiți un copil în lume, indiferent că-l trimiți la școală sau în viață. Orice fel de astfel de situație prost gestionată duce la consecințe care pot fi destul de grave pe termen lung. Eu care nu sunt o adeptă a pedepsei și a consecințelor negative, încerc să înțeleg care este pârghia cea mai bună pentru el și atunci diplomatic se poate face mult mai mult și mai eficient decât izolarea. Va urma o izolare, toți părinții vor fi îngrijorați și își vor sfătui copiii să nu mai intre în contact cu acest băiat, să nu-l mai bage în seamă, să se ferească de el, să fie foarte atenți la ce mănâncă și ce beau și cumva acest copil va percepe izolarea și va reacționa în consecință și n-ai făcut nimic. Pentru că se amplifică furia, e clar că acest copil are o problemuță, dar problema aia nu e atât de gravă, cât se va construi în continuare. Și eu ca mamă de copil aș avea tendința să procedez la fel, să-mi sfătuiesc copilul să se ferească, să fie foarte atent, să izoleze, să nu intre în contact considerând de bună credință că îmi protejez copilul. Dar nu este o soluție nici pentru băiatul acela, nici pentru copilul meu, pentru că îl centrez pe pericol. Iar pentru celălalt copil nu fac altceva decât să-i dau apă la moară să procedeze și mai rău, să fie și mai reactiv. Tendința generală asta va fi și în scurt timp va fi un copil problemă, dar toți contribuim la problema aia de data asta. Nu e scuzabil, dar este educabil.”, a mai explicat psiholog Eugenia Popovici.