fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Rămâne Ploieştiul fără apă caldă şi căldură de luna viitoare? Ce variante discută autorităţile

Citește Și

- Reclamă -
Actualul operator al sistemului centralizat de încălzire şi alimentare cu apă caldă din Ploieşti, Veolia Energie, a anunţat că renunţă mai devreme la contract, ceea ce ridică riscul ca alimentarea să se oprească la 1 aprilie. Ca să evite un blocaj, autorităţile locale şi judeţene iau în calcul mai multe variante, de convingere sau chiar obligare a operatorului să mai rămână. Nici varianta unei încredinţări directe n-ar fi exclusă. Singurul lucru cert, în acest moment, e că autorităţile încă nu par să fi căzut la un acord în privinţa soluţiei optime.

Contractul de termoficare a fost semnat în 2004 şi expira în 2019. Aici ar fi primul pas greşit, în contextul în care autorităţile din mandatul 2016-2020 au întârziat extrem de mult cu găsirea unei soluţii, ajungând – pentru că o licitaţie nu fusese lansată în timp util – să prelungească înţelegerea cu Veolia Energie. După care, din nou, n-au lansat nicio licitaţie. Odată cu respectiva prelungire, contractul ar fi urmat să se încheie la 15 mai 2022, însă operatorul a transmis, în toamnă, o notificare de reziliere înainte de termen, invocânt faptul că are pierderi şi reclamând că autorităţile locale nu şi-au respectat obligaţiile legate de efectuarea unor investiţii şi termenele de plată şi actualizare a tarifelor.

Aşadar, contractul se va încheia la 31 martie 2022. De data asta a fost lansată o licitaţie, ţinută de ADI Termo Prahova, o structură înfiinţată special pentru a gestiona acest domeniu, de către cei doi coproprietari ai sistemului centralizat, Consiliul Judeţean Prahova şi Consilul Local Ploieşti. Doar că procedura, în ciuda avertismentelor repetate transmise de conducerea Primăriei, a fost lansată relativ târziu, ceea ce înseamnă că, în varianta optimistă, un nou contract ar putea fi semnat undeva pe la începutul lunii mai, deci aproape sigur nu mai devreme de 31 martie. De aici şi nevoia de a găsi o soluţie pentru a asigura alimentarea pentru perioada de la 1 aprilie şi până la intrarea în pâine a viitorului operator, presupunând, evident, că singura ofertă depusă la licitaţie va fi considerată conformă. Autorităţile au mai multe variante pentru a evita un potenţial blocaj, însă niciuna nu garantează că vom avea apă caldă în această perioadă.

- Reclamă -
Varianta propusă de primar

Andrei Volosevici a propus, după negocieri cu Veolia şi conducerea Consiliului Judeţean, un acord de prelungire a şederii operatorului, până la 13 mai.

Autorităţile din Ploieşti negociază cu Veolia Energie pentru asigurarea apei calde până la 13 mai

În varianta propusă de edil, Primăria ar trebui să achite aproximativ 99 de milioane de lei către operator, aferente unor diferenţe de costuri stabilite conform contractului de delegare a serviciului. Trebuie explicat că aceste sume sunt prevăzute de o clauză din contract şi se achită indiferent de varianta care va fi stabilită, singura variabilă fiind pentru o sumă de aproximativ 9 milioane de lei, aferentă lunilor aprilie şi mai, care, evident, n-ar mai trebui achitată în scenariul în care operatorul n-ar mai rămâne în Ploieşti. În schimb, prin această negociere, autorităţile anunţă că au convins conducerea Veolia Energie să renunţe la sume de 24 de milioane de lei şi 9,6 milioane de euro pe care le solicitau la încheierea contractului, considerate, practic, despăgubiri aferente unor obligaţii neonorate de autorităţi.

Varianta propusă de Consiliul Judeţean

CJ Prahova are altă viziune şi invocă o prevedere din legislaţia serviciilor de interes public, prin care, la încheierea înainte de termen a unui contract, operatorii sunt obligaţi să mai asigure, la cererea beneficiarului, o perioadă de continuitate a serviciului, de până la 90 de zile. Nimeni nu contestă acteastă clauză, numai că Veolia Energie susţine că ea n-ar trebui calculată de la 31 martie, aşa cum a cerut Consiliul Judeţean, ci de la data la care a trimis notificarea de reziliere. Adică 26 octombrie 2021, ceea ce înseamnă că, în interpretarea operatorului, continuitatea a fost deja asigurată, iar Veolia n-ar mai fi obligată să asigure alimentarea şi după 1 aprilie 2022.

- Reclamă -
Rămâne Ploieştiul fără apă caldă? Autorităţile somează Veolia să asigure continuitatea serviciului

„Consiliul Judeţean şi Consiliul Local au solicitat ca Veolia Energie să-şi manifeste obligaţia legală şi să asigure continuitatea 90 de zile începând cu data de 31 martie, în contextual în care la mapă deja se trimisese hârtie cu punct de vedere că niciodată nu vor face lucrul ăsta. În mapa şi la cunoştinţa consilierilor judeţeni şi a celor locali era foarte clar răspunsul dat deja de Veolia Energie, şi anume că în niciun caz nu vor achiesa şi nu vor merge către această modalitate de lucru. Către Veolia Energie avem anumite sume: tot ce înseamnă partea de subvenţie în sezonul de iarnă 2021-2022; ratrapajul, care e obligatoriu conform legii, ce poate să fie 90 sau 99 de milioane de lei, plus-minus 10%, raportat la ceea ce înseamnă evidenţa care se calculează şi este avizată de forurile centrale; şi investiţii de 9,6 milioane de euro considerate peste investiţiile obligatorii în conformitate cu prevederile contractului şi 24 de milioane de lei, contravaloarea certificatelor CO2, aşa cum sunt ele denumite. S-a pornit de la toate aceste lucruri. Evident, într-o negociere prima discuţie este legată de furnizarea agentului termic şi a doua este varianta de lucru vizavi de aceste sume. S-au făcut demersurile necesare, Veolia şi-a făcut procedurile interne şi ne-a venit o hârtie prin care acceptă ca sumele respective, în cazul în care se încheie acordul, respectiv 9,6 milioane de euro şi 24 de milioane de lei, să fie şterse. Adică aproximativ 15 milioane de euro. Repet, asta în contextul în care se încheia acordul. Acesta era pe 45 de zile”, a detaliat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, insistând pentru varianta acordului propusă de el.

Vedeţi toate declaraţiile aici:

Andrei Volosevici: „Am oferit o soluţie ca Ploieştiul să nu rămână fără apă caldă, fac apel la raţiunea consilierilor”

De cealaltă parte, conducerea CJ susţine că ideea de acord nu ar avea susţinere juridică, termenul în sine nefiind, în interpretarea juriştilor din aparatul de specialitate, printre variantele permise de legislaţia achiziţiilor publice.

„Punctul de vedere al Consiliului Judeţean s-a văzut în şedinţă. Aparatul de specialitate consideră că aplicarea articolului 33, alineatul 3 din Legea 51/2006 e operabilă. Nu pot să contest ce spune Veolia, e un punct de vedere al lor pe care l-au trimis, noi le-am comunicat astăzi hotărârea de Consiliu Judeţean cu privire la solicitarea de asigurare a perioadei de continuitate a serviciului, până la finalizarea licitaţiei, dar nu mai mult de 90 de zile. Din punctul nostru de vedere, ei sunt obligaţi să asigure această continuitate, aşa spune în lege”, a afirmat Dumitru Tudone, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova. Întrebat ce s-ar putea întâmpla dacă operatorul îşi va menţine decizia şi va refuza să răspundă favorabil solicitării, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a răspuns că „va răspunde fiecare în dreptul lui de neîndeplinirea unui text de lege”.

- Reclamă -
Cine plăteşte despăgubirile?

Un alt subiect asupra căruia Primăria şi CJ Prahova nu ajung la un consens ţine de sumele invocate de Veolia Energie. Autorităţile locale spun că, prin semnarea în 2019 a actului adiţional de prelungire a contractului, CJ şi-a asumat, implicit, o serie de obligaţii financiare. De partea cealaltă, conducerea actuală a Consiliului Judeţean spune că hotărârea de atunci nu a avut anexat actul adiţional, iar preşedintele de la acea vreme, Bogdan Toader, ar fi fost împuternicit doar să semneze pentru prelungirea de termen, nu şi pentru celelalte obligaţii care decurg din actul adiţional.

Răspunsul nu l-a mulţumit pe primar: „Să aud că nişte jurişti interpretează un act pe sărite, alegând să respecte doar unele puncte şi să ignore altele, mi se pare de neînchipuit, ar trebui daţi la ziar şi declaraţi nuli. Dacă instituţia nu recunoaşte actul adiţional, atunci apare altă problemă: cum de i-a permis operatorului să utilizeze centrala termică de la Brazi din 2019 şi până acum?”.

Când ar putea fi gata licitaţia?

Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova, Horia Tiseanu, a anunţat că termenul de depunere a ofertelor la licitaţie a trecut săptămâna trecută, existând o singură ofertă, transmisă de o asociere de firme. Acum, procedura se află la etapa de evaluare a ofertei din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere financiar. Ca să grăbească lucrurile, ADI Termo a angajat o firmă de consultanţă, ca să ajute la evaluare, a anunţat directorul, în condiţiile în care asociaţia are cinci angajaţi şi, din câte înţelegem, nici măcar nu sunt toţi cu normă întreagă.

Procedura de selecţie s-ar putea finaliza, foarte probabil, în aprilie sau mai, după care va fi nevoie de o periodă de tranziţie, în care noul operator să angajeze oameni şi să preia bunurile aferente sistemului. Vestea proastă e că, în scenariul în care singura ofertă depusă nu va fi considerată conformă, licitaţia va trebui anulată şi repornită de la zero, ceea ce ar însemna alte trei-patru luni de incertitudine şi eventual blocaj. Vestea bună, ca să încheiem într-o notă optimistă, este că, în scenariul în care oferta va fi acceptată, nu va mai fi şi perioadă de contestaţii, ceea ce înseamnă că noul operator va putea intra în pâine imediat ce se vor finaliza toate procedurile.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – George Ionescu: ”Pentru binele prahovenilor, Dumitrescu și gașca trebuie să plece!”

Deputatul George Ionescu, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a acordat un interviuiarul...
Sari la conținut