fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Raport Ministerul Sănătăţii: Peste 220.000 copii cu vârste între 9 luni şi 9 ani sunt nevaccinaţi

Citește Și

- Reclamă -

Ministerul Sănătăţii arată, în raportul privind vaccinarea transmis de ministrul Florian Bodog premierului Mihai Tudose, că este necesară promovarea legii vaccinării şi reorganizarea întregului sistem de acordare a serviciilor medicale de vaccinare, în condiţiile în care ”acoperirea vaccinală” a scăzut continuu în ultimii zece ani, rata deceselor provocate de rujeolă fiind, de la declanşarea epidemiei, de 4 la o mie de cazuri, ”mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate de 1-2 cazuri la o mie de copii”. Un număr de 224.202 copii cu vârste între 9 luni şi 9 ani sunt restanţieri la vaccinare.

Potrivit raportului făcut public, miercuri seară, de MS, de la debutul epidemiei de rujeolă, din februarie anul trecut, şi până în prezent s-au înregistrat 32 de decese, iar numărul total de cazuri de îmbolnăviri este de 8.246.

- Reclamă -

Rujeola a afectat mai ales din judeţele din vestul ţării, respectiv Caraş-Severin, Arad şi Timiş, unde ”acoperirea vaccinală a fost printre cele mai reduse (puţin peste 50% din copiii eligibili au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin ROR)”, precizează MS.

Ministrul Sănătăţii menţionează în raport că mortalitatea înregistrată este de patru cazuri la o mie de copii, ”mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate, de 1-2 cazuri la o mie de copii”.

Cauzele izbucnirii epidemiei de rujeolă, care a cuprins aproape toată ţara, sunt legate de scăderea continuă a acoperirii vaccinare din ultimul deceniu şi care s-a accentuat în ultimii doi ani prin refuzul părinţilor de a-şi imuniza copii, dar şi pe fondul lipsei periodice a vaccinurilor.

- Reclamă -

Potrivit raportului, printre punctele slabe ale programului de vaccinare se numără lipsa de stocuri de vaccin pentru intervenţia în situaţii de epidemie, lipsa unui buget dedicat intervenţiei în situaţii de urgenţă, lipsa personalului antrenat pentru intervenţie, dar şi lipsa unei proceduri standard pentru intervenţiile de urgenţă, a unei evidenţe clare a copiilor eligibili la vaccinare şi a numărului de persoane înscrise la medicul de familie, precum şi capacitatea limitată de diagnostic microbiologic sau molecular.

Printre punctele slabe menţionate în raport se mai numără un management bicefal şi insuficient coordonat al programului naţional de vaccinare, personal insuficient pentru gestionarea PNV, cât şi vulnerabilitatea lanţului de depozitare şi distribuire al vaccinurilor.

Citește continuarea pe news.ro!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut