fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Răzvan Cosma, tânărul bătut în fața unui celebru restaurant din Ploiești, nu și-a găsit dreptatea după zece ani de proces

Citește Și

- Reclamă -
Răzvan Cosma, sportivul de performanţă din Ploieşti, snopit în bătaie de 11 persoane, în noaptea de Crăciun din anul 2008 nu și-a găsit dreptatea în instanță nici după zece ani de la demararea procesului.

Dosarul de tentativă de omor se află pe rolul Tribunalului Prahova din anul 2009, dar judecătorii încă nu s-au pronunțat în cauză.

În 14 iunie 2013, instanţa de fond, adică Tribunalul Prahova, dă o primă sentinţă în proces şi totul părea în avantajul lui Răzvan Cosma.

- Reclamă -

Cei 11 inculpaţi, printre care se aflau indivizi cunoscuţi în Ploieşti pentru agresivitatea lor, Suraj Nicolae, zis “Suraj al lui Somerta”, Cătălin Danciu, Ciprian Danciu, Constantin Rădulescu, zis “Flu-Flu”, Edmond Florin Ioniţă, zis “Uscatu”, Lucian Matei, Nedelcu Iulian Florin, Adrian Florin Constantin zis “Toyota”, Alin Alexandru Cojanu, Ionuţ Ciprian Haită, zis “Pişcot” şi Gabriela Cristina Ene au fost găsiţi vinovaţi şi au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Pedepsele date de Tribunalul Prahova au fost mari, între zece şi şase ani pentru fiecare inculpat. În plus, şi poate ceea ce era mai important, pentru prima dată o instanţă din Prahova acordă despăgubiri morale şi materiale consistente. În total vinovaţii au fost condamnaţi să plătească 180.000 de euro daune morale şi alte 43.000 de euro daune materiale victimei.

Din cauza unui viciu de procedură, invocat de apărătorul unuia dinte inculpați, procesul s-a reluat de la zero în anul 2014, tot la Tribunalul Prahova unde se află și în prezent. Astfel, martorii și cei 11 inculpați au fost reaudiați.

- Reclamă -

Altercația, în urmă căreia, Răzvan Cosma, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a avut loc chiar în seara de Crăciun din anul 2008, într-un club din Ploieşti unde mai mulţi tineri participau la o petrecere.

Răzvan Cosma, cunoscut drept un băiat rebel al Ploieştiului, datorită carierei sale de boxer, a intrat în conflict cu mai multe persoane.

Scandalul a degenerat, se ajunge la o încăierare generală în fața clubului, unde Răzvan a fost trântit la pământ şi călcat în picioare. A fost lovit cu o rangă din metal, iar medicii legiști au descoperit în craniul tânărului inclusiv o urmă de toc ascuțit (de la cisma unei fete și ea inculpată în cauză).

Din cauza loviturilor primite, Răzvan Cosma s-a aflat în comă timp de şase luni. Medicii din România nu i-a dat nicio şansă de supravieţuire.

- Reclamă -

Familia şi prietenii au făcut atunci un efort financiar şi l-au transferat la o clinică din Germania, unde Răzvan şi-a revenit parțial. A rămas cu un handicap fizic pentru care a făcut ani la rând recuperare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut