fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Recompensă de un milion de euro pentru informaţii privind uciderea unui jurnalist de investigaţii

Citește Și

- Reclamă -
Robert Fico, premierul Slovaciei, a anunţat că guvernul de la Bratislava oferă o recompensă de un milion de euro pentru informaţii privind uciderea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a prietenei acestuia.

Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost descoperiţi, duminică, morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap.

Premierul Slovaciei a deplâns „abuzul politic pe baza unei tragedii”, după ce politicienii din opoziţie au lansat acuzaţii privind vizarea unor membri ai partidului de guvernământ Smer de investigaţia jurnalistului ucis.

- Reclamă -

„Nu faceţi legături între oameni nevinovaţi şi un dublu asasinat fără nicio probă. Acest fapt depăşeşte limita şi nu este deloc amuzant. Vreau să vă asigur că protejarea libertăţii de exprimare şi siguranţa jurnaliştilor reprezintă prioritatea noastră comună şi este extrem de importantă pentru guvernul meu”, a spus Fico.

Robert Fico a stat, la conferința de presă, alături de teancuri de bancnote pe care le oferă guvernul în schimbul unor informaţii şi a subliniat că rezolvarea acestui caz este de importanţă naţională.

Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi aflaţi la nivel înalt în Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăţi frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetăţeni slovaci şi italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată „Ndrangheta”.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut