fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Român condamnat la 100 de ani de închisoare în Spania-EXCLUSIV

Citește Și

- Reclamă -

arest2 - Ziarul INCOMODUn român a fost condamnat de Tribunalul Provincial Castellon din Spania la o sută de ani și șase luni închisoare. Românul, Robert Ionuț Manole, a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de prostituție, agresiune sexuală, precum și pentru săvârșirea delictului împotriva drepturilor străinilor. În perioada august-octombrie 2003, Robert Ionuț Manole, împreună cu alte persoane dintr-un grup organizat a recrutat o persoană din România pe care a transportat-o și găzduit-o în Spania, partea vătămată fiind lipsită de llibertate și obligată prin amenințări și violențe fizice să practice prostituția, iar prin constrângere a fost determinată de acesta, împreună cu alte două persoane, la date diferite, să întrețină relații sexuale.

Robert Ionuț Manole a cerut să fie încarcerat într-un penitenciar din România. Curtea de Apel București a constatat că dispozițiile Codului penal Spaniol sunt favorabile condamnatului în raport cu dispozițiile Codului Penal Român, al cărui maxim de executare a pedepselor este de 30 de ani, iar nu de 20 de ani cum este în Codul Penal Spaniol, ori persoana transferabilă (Robert Ionuț Manole) a fost condamnată la pedepse care cumulate ajung la un total de 100 de ani și șase luni, în final instanța aplicând pedeapsa de 30 de ani de închisoare.

- Reclamă -

Românul a fost transferat într-un penitenciar din România pentru a-și ispăși pedeapsa.

condmanat spania 1 - Ziarul INCOMOD
condmanat spania2 - Ziarul INCOMOD
condmanat spania3 - Ziarul INCOMOD
condmanat spania4 - Ziarul INCOMOD
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut