fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

#RomâniaRespiră: ploieștenii pot contribui la achiziționarea unor senzori de monitorizare a calității aerului

Citește Și

- Reclamă -

În urmă cu câteva zile a fost lansată campania #RomâniaRespiră, campanie care îşi propune extinderea reţelei de monitorizare a calităţii aerului în ţară. Iniţiativa presupune ca participanţii la campanie să doneze o sumă de bani, sumă care ulterior va fi folosită spre achiziţionarea de senzori pentru calitatea aerului.

Fiind o iniţiativă independentă, participanţii la campanie pot alege unde să plaseze senzorii cumpăraţi. Datele înregistrate vor putea fi citite pe platforma Airly. Obiectivul campaniei este acela de a instala 400 de senzori în toată ţara.

- Reclamă -

Campania vine inclusiv în contextul în care, zilele trecute, Ministrul Mediului a anunţat lista cu oraşele din ţară care trebuie, obligatoriu, să ia măsuri împotriva poluării. În lista celor mai poluate oraşe se numără, desigur, şi Ploieştiul, alături de alte nouă localităţi.

Potrivit ministrului Mediului, cele 10 orașe care trebuie să facă planuri în ceea ce privește reducerea poluării sunt: Craiova, Cluj, Timișoara, Constanța, Brăila, Turnu Măgurele, Galați, Bacău, Ploiești și Pitești.

„Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuţii şi voi începe procedurile cu celelalte zece municipalităţi din România care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice. Ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane din România”, a spus, luni, Costel Alexe, citat de Mediafax.

- Reclamă -

Comisia Europeană nu mai acceptă alte promisiuni. Ministrul Mediului afirmă că, din 2009, România a promis că va atinge diferite ţinte şi că va implementa soluţii, dar asta nu s-a întâmplat, iar acum riscă sancţiuni.

Recent, Consiliul Judeţean Prahova a aprobat un plan de măsuri pentru calitatea aerului, însă în documentul de peste 300 de pagini, impactul iniţiativelor luate de autorităţi ar fi unul minor. Printre propunerile făcute de aceştia se numără amenajarea pistelor pentru biciclete, extinderea reţelelor de iluminat şi gaze şi reabilitarea termică a unor clădiri. Documentul vizează întregul judeţ, cu excepţia localităţilor Ploieşti şi Brazi, care, din cauza industriei specifice, au fost încadrate într-o zonă separată şi trebuie să-şi facă, în conformitate cu legislaţia actuală, propriul plan de mediu, după cum precizează Telegrama.

Ploieştenii văd campania Airly ca pe un „moment oportun pentru a ne implica”, după cum chiar unul din ei precizează pe grupul „Stop poluării oraşului Ploieşti”, grup înfiinţat de ploieşteni special pentru a încerca să combată împreună cu autorităţile efectele poluării.

Însă, din reacţiile acestora, reprezentanţii lor în Consiliul Local, Judeţean şi în Primărie continuă să îi dezamăgească, iar sutele de solicitări şi petiţii par să nu ducă nicăieri, spre frustrarea iniţiatorilor.

- Reclamă -

Prima reţea independentă de monitorizare a calităţii aerului din România a devenit funcţională la data de 1 octombrie 2018, fiind creată de Philips România şi Airly, şi include în prezent 20 de senzori care monitorizează permanent nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 şi PM1 în Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Sinaia şi Cluj.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Câți turiști sunt așteptați pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai

Operatorii de turism din stațiunile de pe litoral speră că în 2024 vor avea un sezon mai bun decât...
Sari la conținut