fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Romeo Florin Nicolae, achitat definitiv de Curtea de Apel Ploiești într-un dosar de corupție

Citește Și

- Reclamă -

Fostul vicepreşedinte ANAF, Romeo-Florin Nicolae, a fost achitat definitiv într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție.

Decizia aparține instanței penale a Curții de Apel din Ploiești și este una definitivă.
Curtea de Apel Ploiești, a decis, astăzi, să-l achite printr-o decizie definitivă pe fostul vicepreședinte ANAF într-un dosar în care fusese deferit justiției de procurorii DNA din Ploiești sub acuzațiile de trafic de inlfluență.

- Reclamă -

Fostul vicepreşedinte ANAF a fost acuzat că “în calitate de consilier superior în ANAF—Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în iulie 2010, a pretins şi primit de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiei pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere. (…)Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF—Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei”, conform unui comunicat DNA.

Romeo-Florin Nicolae a fost deferit jusitiţiei de către procurorii DNA din Ploiești în noiembrie 2015, la Tribunalul Prahova

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut