fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Șahiștii de la CSM Ploiești au obținut performanțe noi

Citește Și

- Reclamă -

Doi șahiști de Clubul Sportiv Municipal Ploiești au reușit să obțină performanțe în competițiile de seniori, cu prilejul Memorialului ”Emil Macarie”, care a avut loc în perioada 21-22 noiembrie la Ploiești.

Şahiştii de la CSM Ploieşti se remarcă şi în competiţiile de seniori! Cu prilejul Memorialului „Emil Macarie”, ce a avut loc în perioada 21-22 noiembrie la Ploieşti, concursul de şah rapid 15 minute cu bonus 12 secunde/mutare, a ieşit în evidenţă Alexandru Trăilă. Sportivul clubului nostru a obţinut 6 puncte din 9 partide jucate, reuşind să ocupe locul I la juniori 14 ani şi locul al 9-lea în clasamentul general, din 70 de competitori. O performanţă remarcabilă, cu atât mai mult cu cât la competiţie au participat şahişti redutabili, cu rating de până la 2352 ELO, 38 dintre adversari având rating superior lui Alexandru.

O altă performanţă a fost realizată de Flavius Stroe, care a reuşit să ocupe locul I la gruparea de juniori – 12 ani.

Ambii jucători respectă programul de antrenament și sunt dăruiți clubului de la vârsta de 6 ani. Au putere mare de concentrare, viteză de calcul, stăpânire de sine, nu se pierd în poziții dificile și creează combinații subtile de o frumusețe rară. Tehnica de calcul acumumulată de-a lungul timpului se vede în partidele jucate cu adversari tari.

Şahiştii de la CSM Ploieşti sunt pregătiţi de antrenorul emerit prof. Gheorghe Văsii şi soţia acestuia, Filoftia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut