Salariul minim pe economie crește, începând de astăzi, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei. Măsura a fost aprobată în ședința de Guvern de la începutul lunii iunie. Odată cu majorarea salariului minim, angajații vor primi în plus 284 de lei net.
„Cea mai așteptată decizie de azi este creșterea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajați din România. De asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea sumei lunare neimpozitate de la 200 de lei la 300 de lei. Practic, angajații primesc în plus 284 de lei pe lună”, a declarat premierul.
Inițial, vestea a fost foarte bine primită de angajații cu salarii minime, dar bucuria a fost rapid umbrită de temerea că cei care beneficiază de tichete de masă ar putea primi mai puțini bani, deși salariul lor ar fi crescut.
Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii (CNIPMMR) au explicat că dacă Guvernul majorează salariul minim la 3.700 de lei și crește suma neimpozitată la 300 de lei, menținând în același timp pragul salarial de 4.000 de lei, anumiți angajați ar putea primi salarii mai mici.
Totuși, vineri, Guvernul a decis să modifice legea astfel încât veniturile să nu fie afectate. Premierul a anunțat înaintea ședinței de Guvern că tichetele de masă nu vor fi luate în considerare la calculul plafonului de 4.000 de lei.